„Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute”

„Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute”, primul proiect expozițional de antropologie urbană din România și unul dintre puținele demersuri de profil din Europa, debutează cu expoziția care se va deschide luni, 19 decembrie a.c., la ora 17.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151) din București.
Proiectul propus de Muzeul Municipiului București conturează o poveste despre intimitate și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimele trei secole, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.
Primul obiectiv al proiectului expozițional „Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute” își propune să-i familiarizeze pe adolescenți și tineri cu ceea ce vor deveni peste treizeci sau patruzeci de ani.
Al doilea obiectiv vizează înțelegerea vârstei trăite prin cunoașterea vârstelor similare parcurse diferit în trecut de alte generații, precum și dezvoltarea aptitudinilor de adaptare pentru vârstele care urmează (maturitate, senectute). Acestea vor fi abordate în raport cu exigențele sociale, proiectele profesionale și modelarea morală. Al treilea obiectiv se referă la perspectiva construirii unui proiect de viață pornind de la modele similare al căror traseu s-a consumat în timpul generațiilor trecute.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, la Muzeul Național al Bucovinei