Propunere

Muzeul Orest Bucevschi, la Păltinoasa

La Biserica Sf. Nicolae din localitatea Păltinoasa, unde a fost comemorat, duminică, 14 iulie, profesorul diacon Orest Bucevschi (14 iulie 1897 – 6 mai 1992), la aniversarea a 116 ani de la naștere, preotul paroh Florin Aldea a propus înființarea Muzeului Orest Bucevschi. După ce a făcu o scurtă prezentare a personalității profesorului Orest Bucevschi, preotul Florin Aldea le-a solicitat tuturor celor care au documente, fotografii, obiecte vechie care au aparținut familie Bucevschi, să le doneze noului muzeu, care ar putea avea sediu la Biserica Sf. Nicolae sau într-o încăpere a Școlii Gimnaziale Păltinoasa, școală care ar putea să poarte numele Orest Bucevschi.
Este pentru al doilea an consecutiv când a fost cinstită memoria acestui fiul al satului Păltinoasa, doctor în teologie și licențiat în limbi clasice la Universitatea din Cernăuți, personalitate de seamă a Bucovinei, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Cernăuți și membru fondator al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” Suceava. Tatăl lui Orest Bucevschi, Samuil Bucevschi, a fost primul director al școlii din Păltinoasa, în 1890.
La comemorarea profesorului Orest Bucevschi au participat circa 50 de persoane, printre care Liliana Aldea, jurist la Primăria Păltinoasa, Silvia Adomniței, directoarea Școlii Gimnaziale Păltinoasa, învățătoarea Elisabeta Manolache, învățătoarea Elvira Obadă, în vârstă de 80 de ani, profesorul Adrian Olaru, biologul Doina Obadă.

Recomandări

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava