Muzeul Luvru, vizitat de un număr record de 8,8 milioane de turiști în 2011



Muzeul Luvru a fost vizitat în 2011 de un număr record de 8,8 milioane de turiști – o creștere de 5% față de anul precedent -, au anunțat, luni, reprezentanții acestei instituții franceze, citați de AFP.
În ultimii trei ani, cifrele de frecventare a muzeului Luvru s-au stabilizat în jurul pragului de 8,5 milioane de turiști – un nivel foarte ridicat, care a făcut ca Luvrul să devină unul dintre muzeele cele mai vizitate de pe planetă.
În 2011, colecțiile expuse la Luvru au atras peste 8,8 milioane de vizitatori, în creștere cu 5% față de anul 2010.
Această creștere a fost susținută în principal de vizitatorii străini (care au reprezentat 66% din totalul vizitatorilor), „provenind în special din Statele Unite și din alte țări emergente”, au declarat reprezentanții muzeului parizian.
Brazilia a ocupat locul al doilea în topul vizitatorilor străini de la Luvru, după Statele Unite, dar s-a clasat din acest punct de vedere în fața Italiei, Australiei, Chinei, Spaniei, Germaniei și Rusiei.
Muzeul Luvru a revitalizat și interesul publicului parizian, iar numărul vizitatorilor din Paris a crescut cu 17% în 2011.
Recordul de vizitatori se explică și prin succesul expozițiilor-far din 2011, care au atras peste 510.000 de vizitatori (o creștere cu 22% față de 2010), precum „Rembrandt et la figure du Christ” (Rembrand și figura lui Hristos), „Au royaume d’Alexandre le Grand” (În regatul lui Alexandru cel Mare) și „La Cité interdite au Louvre” (Orașul interzis al Luvrului).
Muzeul parizian a atras însă și foarte mulți tineri: jumătate dintre vizitatorii săi au fost turiști în vârstă de până în 30 de ani.
În general, anul 2011 a fost unul fast pentru muzeele din Franța: mai puțin scumpe decât cinematografele și parcurile tematice, ele au beneficiat de o creștere a numărului de vizitatori de peste 5%, totalizând peste 27 de milioane de vizitatori, afirmă Direcția generală a patrimoniului.
După Muzeul Luvru, beneficiarii acestei creșteri au fost Palatul Versailles (peste 6 milioane de vizitatori în 2011), Centrul Pompidou (3,6 milioane de vizitatori), Muzeul Orsay (2,9 milioane de vizitatori) și Muzeul Quai Branly (1,3 milioane de vizitatori).