Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Muzeul Bucovinei va fi liderul unui proiect prin care se intenționează introducerea în lista UNESCO a civilizației Precucuteni-Cucuteni-Tripolie. Gheorghe Flutur a precizat că în cursul zilei de ieri, la Muzeul Bucovinei au avut loc întâlniri de lucru pe această temă cu specialiști din România și Ucraina, discuțiile urmând să continue și astăzi. „Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumerul și Egiptul Antic, și se întindea pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei. Această civilizație este bine reprezentată în județul Suceava, unde avem peste 150 de situri arheologice, dar și în județele din regiunea de Nord-Est, precum și în Ucraina și Republica Moldova”, a arătat șeful administrației județene. El a arătat că în urma discuțiilor de la Suceava se dorește întocmirea unei documentații pentru includerea acestei civilizații în lista UNESCO. Gheorghe Flutur a arătat că la întâlnirile de la Muzeul Bucovinei din Suceava sunt prezenți specialiști din Ucraina, din Cernăuți și Kiev.
România este reprezentată la aceste întâlniri de specialiști de la Institutul Național al Patrimoniului, directorii muzeelor din Regiunea de Nord-Est, directorii centrelor culturale din Suceava și Botoșani, dar și specialiști din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Gheorghe Flutur a arătat că pentru îndeplinirea acestui demers trebuie îndeplinite mai multe etape, începând cu întocmirea unei scrisori de intenție către Institutul Național al Patrimoniului, care va ajunge apoi la UNESCO, acolo unde vor începe procedurile specifice.
„Includerea pe lista UNESCO ar avea ca efecte protejarea patrimoniului specific acestei civilizații și protejarea siturilor unde au loc cercetări. De asemenea, este binecunoscut faptul că includerea unui obiectiv în lista UNESCO reprezintă o mai bună vizibilitate pentru aceste obiective, ceea ce ar conduce și la creșterea potențialului turistic al zonei, deci și al județului Suceava. Și este îmbucurător faptul că județul Suceava, prin Muzeul Bucovinei, a fost propus lider de proiect”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din perioada acestei civilizații a fost făcută în situl Precucuteni I din comuna suceveană Baia, săpăturile în această zonă fiind începute încă din anul 2012. Este vorba despre o locuință cu o suprafață 92 de metri pătrați, despre care se estimează că ar fi din anul 5100-5200 înainte de Hristos. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, declara la vremea respectivă că aceasta este cea mai mare locuință din Europa pe acest nivel cronologic, descoperirea fiind una din cele mai importante făcute în ultimii 40 de ani în arealul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, adică România-Republica Moldova-Ucraina.