Atacantul Adrian Mutu a declarat, vineri, că trei puncte în meciul cu Franța, din preliminariile CM 2010, ar fi foarte bune pentru echipa României, care va fi diferită față de ce a arătat la Euro. „Presiunea este mare pe echipa națională în general, avem nevoie de victorie. Normal, fiind golgheterul naționalei, ca lumea să aștepte goluri de la mine și sper să o fac cu Franța. Sunt optimist, jucăm acasă și cred că putem să îi batem. Avem nevoie ca de aer de trei puncte. Nici un egal nu ar fi rău, dar o victorie ar fi ceva extraordinar. Nu ne gândim la ce e mai rău. Sper să facem un joc bun și să avem un public care să ne ajute. O să vedeți o Românie diferită față de ce ați văzut la Euro, care își dorește să câștige”, a spus atacantul echipei Fiorentina la GSP TV.
Mutu a afirmat că naționala României trebuie să arate că poate fi la același nivel cu Franța, o echipă teoretic superioară. „Atuul nostru e forța care vine din noi înșine, dorința de a arăta că suntem capabili să jucăm de la egal la egal cu o echipă mare. Va fi același gazon și pentru noi și pentru ei, nici foarte bun, nici foarte prost, e acceptabil. Franța e o echipă cu o calitate mai mare decât a noastră, deci trebuie să ne fie teamă, dar fotbalul se joacă pe teren”, a comentat el.
Atacantul Ciprian Marica (VfB Stuttgart) a afirmat că „tricolorii” sunt conștienți de miza meciului și nerăbdători să facă un meci bun. „Ei îi au pe Vieira, Ribery, noi îi avem pe Mutu, Chivu. Sper să repetăm performanța din meciul cu Olanda, atuurile noastre sunt ambiția și dăruirea. Sper să ne laude ei după meci, nu să ne lăudăm noi înainte. Francezii sunt mai valoroși ca noi, joacă la echipe mai mari, dar la noi este dorința de a arăta că suntem mai buni ca ei”, a spus Marica.
Fundașul George Ogăraru (Steaua) a menționat că echipa României poate câștiga, cu dorința de a schimba ce a fost la Euro. „Un egal e important, dar niciodată nu e cât o victorie. Trebuie să punem toată inima în teren. Avem și noi atacanți puternici. Gazonul e mai bun decât atunci când am jucat în trecut cu Steaua aici”, a spus Ogăraru.