Nu se putea ca turneul american să nu se lase c-o boacănă! Cine a greșit, Mutu sau Pițurcă? În opinia mea, amândoi. Conflictul antrenor-vedetă are, la noi, tradiție. Marele pitic Teașcă, al cărui număr figura, la un moment dat, în cărțile de telefon din trei orașe (Nea Titi zbura de colo-colo mai ceva ca Hizo ori Rednic) unde ateriza, se lua de jucătorul numărul unu al echipei: la Cluj, l-a debarcat pe Ivansuc, la București, pe Pârcălab, la Bacău, l-a scos din lot pe Publik, la Iași, pe Stoicescu. Cine-i cel mai tare din parcare, vedeta din teren sau antrenorul la fel de vedetă? Și Pițurcă are antecedente – doar se cunosc conflictele avute cu Hagi, Popescu, Dan Petrescu, Rădoi (și nu numai). Cearta lui Mutu cu Murinho i-a adus românului și neutilizarea la Chelsea, și controlul antidoping, cu știutele consecințe. Orgoliile exacerbate fac parte organică din realitatea noastră cotidiană și-n sfere mai înalte – vezi gâlceava mocnită dintre Băsescu și Tăriceanu. Cine-i Făt Frumos? Ăla – eu, ălalalt – eu, nu încap două săbii într-o teacă! În USA a greșit și Mutu (ale cărui deraieri comportamentale atestă inclusiv carențe de educație în cei șapte ani de acasă) și Pițurcă. Antrenorul putea afla modalități mai puțin contondente de punere a impertinentului la punct. Fiindcă nu numai consolidarea autorității selecționerului contează, ci și efectul păgubos asupra capacității de exprimare a Naționalei lipsită de aportul „briliantului” (ce vorbă mare!). Cum s-a văzut bine în meciul cu Columbia, românii n-au fost capabili să „țină de minge”, fiind imediat deposedați datorită unui pressing sufocant, dar și unor deficiențe de tehnică individuală. Un jucător capabil să ascundă balonul (Mutu) era necesar ca aerul într-un meci care s-a ridicat, ades, cam la nivelul unei partide dintre „Building” Vânju Mare și „Flacăra” Brusturi… Educație se poate face și cu parul, și cu binișorul. Va fi existând și-o cale de mijloc. Nu-l poți readuce pe Mutu cu picioarele pe pământ oferindu-i pilde din Noul Testament, nici sfaturi desprinse din emisiunile lui Mircea Radu („Din dragoste”). Băiatul e plin de bani, consideră că totul i se cuvine, nu-și refuză nimic, inclusiv dreptul la droguri, gagici cu sclipiri de-o seară – și, mai ales, dreptul la obrăznicire. Totuși, nu se bagă în oală găina care face ouă de aur. Vreau să cred că orgoliul lui Pițurcă se poate badijona și altfel decât printr-o viitoare neconvocare a lui Mutu la lot. Nu de alta, dar ar însemna să fim scumpi la tărâțe (principiile) și ieftini la făină (rezultatele). Veți spune, desigur, că principiile nu-s „tărâțe”. Așa-i (o țară fără de principii „va să zică că nu le are”). Dar, repet, se poate acționa și mai înțelept, spre binele tuturor.
*
Aviara urcă-n Moldova: iat-o și la Iași. Spectacolul cu mascați își începe reprezentațiile rurale în zone deprinse, până acum, doar cu capra și irozii. Deocamdată, din fericire, n-a răposat nimeni. Mor în schimb, pe capete, bolnavii de TBC, capitol la care deținem neonorantul loc I în Europa. N-am văzut, în cazul tuberculozei, o desfășurare de forțe pe potriva celei întreprinse împotriva gripei găinilor. TBC-ul e al nostru, din moși-strămoși, aviara e din import. Ceva mă face să cred că, decenii în șir, și-au dat duhul cobăi mioritice datorită aceleiași gripe, numai că nimeni nu știa cum o cheamă si mortalitatea era trecută în contul altor pricini. Oricum, am mari îndoieli asupra eficienței stropirii roților (fața exterioară!) cu acel fleoșc-fleoșc destinat mai degrabă liniștirii românilor decât stârpirii molimei. În rest, o bulibășeală națională, cu episoade ridicole (curci să fi fost, ori alte orătănii?), cu show-uri televizate, destituiri spectaculoase și anchete SRI. Rezultatul? Aviara se întinde, noi cu drag acționăm. În alte țări (Olanda) s-a rezolvat mai simplu: găinile au fost vaccinate, nu ucise. Românii au o vorbă: dăm foc la casă, pentru a scăpa de purici. Dar scăpăm? Iată că nu scăpăm!
