Atacantul Adrian Mutu a postat, miercuri, un mesaj pe site-ul personal, în care afirmă că familia este mai importantă pentru el decât fotbalul și era normal să plece în SUA pentru a asista la nașterea fetiței sale, dar a menționat că acest drum nu i-a afectat evoluția la Campionatul European 2008.
„Văd că totul persistă din cauza faptului că nu trebuia să plec în America, să asist la nașterea fetiței mele Maya și să fiu alături de soția mea într-un moment foarte important din viață noastră. Mi-aș dori să le pun mai multe întrebări unora care au vorbit atât de mult despre acest lucru, când de fapt ar fi trebuit să tacă. Ori au înnebunit și nu-și mai dau seama despre ce vorbesc, ori nu îi interesează pentru că nu este vorba de ei, ci de familia mea. Nașterea unui copil este un moment unic și pentru nimic în lume nu aș fi pierdut aceste clipe. Pentru mine familia e mai importantă decât fotbalul! Stop!”, a postat Adrian Mutu pe site-ul personal.
Adrian Mutu a mai precizat că diferența de fus orar dintre Statele Unite și locul de disputare al Campionatului European, Austria și Elveția, nu a constituit o problemă pentru el. „În ceea ce privește fusul orar, aș vrea să fac o comparație între ceea ce s-a întâmplat la noi și ce s-a întâmplat la Fiorentina. Am stat 10 zile în State, m-am întors la 20 mai în București și primul meci l-am jucat în 9 iunie. Deci sunt trei săptămâni în care am avut suficient timp să îmi revin și să-mi reglez orele de somn. Toată lumea a sărit de fund în sus spunând, vezi Doamne, ce a făcut Mutu, că din cauza asta nu a jucat bine Mutu la Europene, că Mutu a fost cel mai slab. E adevărat că nu am jucat la cel mai înalt nivel așa cum mi-aș fi dorit și le dau dreptate. Dar chiar așa slab cum spun unii?!?! Ar fi mai bine ca aceștia să se uite la statisticile echipei României de la Campionatul European. Singurul gol marcat – Mutu. Din 7 șuturi ale echipei românești , 5 sunt ale lui Mutu și lista ar putea continua. Astfel, din toată această poveste reiese clar că din reușitele echipei României o mare parte sunt ale celui mai slab jucător din echipă!!! Bravo!!!”, a mai scris Mutu.
Atacantul român a menționat că nu a fost supus la același tratament de antrenorul de la echipa de club și nici de presa italiană, cum s-a întâmplat în România. „Ce țin să subliniez este faptul că după Europene am stat o lună în America și nu 10 zile! M-am întors la 15 iunie, iar pregătirea fizică am început-o imediat, în ziua următoare. Primul meci l-am jucat ieri (n.r. – marți) în 11 august, la trei săptămâni de la întoarcerea mea din State. E adevărat că în pregătiri nu am strălucit, din cauza oboselii acumulate la antrenamente, însă nu am auzit niciun comentariu legat de faptul că nu aș fi jucat bine în pregătiri din cauza diferențelor de fus orar, nici din partea antrenorului și nici din partea presei italiene”, a precizat Mutu.
Mutu a mai spus că nu a efectuat un control medical pentru aflarea parametrilor fizici înaintea Campionatului European din 2008. „În ceea ce privește forma mea fizică dinaintea Europenelor și mai ales faptul că unii spun că era precară, că așa ar fi reieșit din testele făcute la vizită medicală, aș vrea să declar în premieră că la acea vizită nu am făcut absolut niciun test fizic, nici măcar nu m-am urcat pe bicicletă. La acel moment doctorii au considerat că nu este necesar deoarece revin după un sezon încărcat. Deci ce parametru a avut doctorul nostru Pompiliu Popescu, sincer, nu știu. Puteți să spuneți că nu v-a plăcut cum am jucat, că după părerea voastră nu eram în formă sau că trebuia să dau gol din 11 metri (asta știu și eu…). Da, lucrurile acestea le accept fără niciun fel de probleme, dar am obosit să citesc sau să aud mereu lucruri precum că nu trebuia să plec în America, că nu eram pregătit fizic, că nu știu ce am făcut prin hotel cu recepționistele și tot felul de prostii de genul acesta! ACESTE LUCRURI NU LE ACCEPT ȘI TREBUIE SĂ ÎNCETEZE!! Dacă nu aveți ce vorbi sau ce scrie, schimbați-vă meseria! Faceți un mare bine tuturor!!!”, se arată în mesajul semnat „Adrian”.