Mutu: Nu am semnat cu nimeni, nu am vorbit cu nicio echipă



Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, că nu a discutat cu nimeni de la Ajaccio și nici cu reprezentanți ai vreunei alte grupări, precizând că dorește să rămână la Cesena, iar o eventuală posibilitate de transfer va fi analizată de impresarii săi.
„N-am semnat cu nimeni, n-am vorbit cu nicio echipă, am impresari. Mă antrenez la Cesena, cu alți băieți care așteptăm să vedem ce se întâmplă. Eu am un contract pe care doresc să-l respect. Nu știu ce părere are Cesena. Nu sunt fără echipă cum se spune, mai am doi ani de contract. În două sătămâni vom ști mai multe pentru că se termină perioada de transferuri. Probabil că dacă nu o să fiu transferat, o să fiu reintegrat în echipă la Cesena. Nu au altă șansă”, a declarat Mutu, la Sport.ro.
Jucătorul nu a exclus posibilitatea de a evolua la o formație din România, menționând că în țara sa natală se simte foarte bine. „Dacă ar fi una dintre echipele importante ale României care să îmi facă o ofertă pe care aș agrea-o… Nu pot să iau o decizie singur, am familie, am copii, trebuie să decid și în funcție de lucrul acesta, trebuie să decid și cu soția. Niciodată n-am să fug după o ofertă cu mulți bani. Niciodată nu am să-mi sacrific familia pentru bani. Întotdeauna o să iau o decizie pentru ca ei să se simtă bine, pentru că Mario a început școala și eu vreau să fiu în contact cu el tot timpul. Am crescut până la 19-20 de ani în România, întotdeauna vin cu mare plăcere în România și aici m-am simțit bine. Și mereu abia aștept să vin să-mi văd familia. Avem toate școlile posibile, oameni capabil să-mi educe copiii, cred că e un loc în care să-ți crești copilul liniștit”, a afirmat Mutu.
Referindu-se la echipa națională, Mutu a spus că obiectivul său principal este să ajungă la Cupa Mondială din 2014. „Sunt alături de băieți, îmi pare rău că nu sunt acolo, dar nici nu avea domnul Pițurcă cum să mă convoace, pentru că nu sunt pregătit. Obiectivul meu nu este să-l ajung pe Hagi la numărul de goluri, obiectivul meu est să ajung la Mondialele din Brazilia. Atât, pentru că ar fi primul Mondial la care aș juca și o experiență unică”, a adăugat fotbalistul Cesenei.
Miercuri, președintele clubului Ajaccio, Alain Orsoni, a declarat la postul RMC, că gruparea pe care o conduce a ajuns la un acord pentru transferul atacantului român Adrian Mutu.
„Am ajuns la un acord cu Mutu și cu agenții săi. Jucătorul trebuie acum să ajungă la un acord cu Cesena. Este un fotbalist excelent și ne-ar plăcea să-l vedem rapid purtând culorile noastre”, a declarat Orsoni.
Atacantul român, în vârstă de 33 de ani, a retrogradat cu Cesena în Serie B. Presa italiană a scris în această vară că Mutu a avut oferte din Emiratele Arabe Unite, Qatar, Brazilia, Turcia, dar și de la formația elvețiană FC Sion.