Mutu, neromânul

Nici n-am terminat de digerat fripturile și sărmăluțele că în Europa fotbalul a luat-o deja din loc. Nu vorbesc aici de englezi, care au jucat și pe 31 decembrie și pe 2 ianuarie, ci de spanioli, francezi, portughezi, italieni, a căror vacanță a expirat în week-end și care au pornit la treabă într-un elan care s-ar putea să le fie fatal cînd le-o fi lumea mai draga, adică exact în mijlocul campionatului mondial. Mărturisesc că mă așteptam la fotbal mai bun, dar li s-or fi lăsat și lor în glezne bunătățile îngurgitate în ultimele două săptămîni. În asemenea condiții, cel mai de mirare pare a fi tocmai reprezentantul unei nații predispuse la chiolhanuri și băute cu orice prilej, dar mai ales de Crăciun și de Anul Nou. Iar cînd sărbătorile continuă chiar cu ziua ta de naștere, atunci chiar că nu mai pricepi din ce aluat e alcătuit Adrian Mutu, cel care a salvat sîmbătă onoarea campioanei și totodată liderului actual din Seria A, Juventus. Ai cărei jucători parcă erau români, adică apatici, dezlînați, nesiguri, de la sîrbo-suedezul Ibrahimovici (să fiu al năibii dacă în meciul ăsta a fost mai breaz decît Claudiu Răducanu în cele mai tîmpite meciuri ale lui) și terminînd cu campionul mondial Trezeguet. Unul singur din toată gașca părea din alt clip, iar ăsta, culmea!, era chiar Adrian Mutu. Părea singurul profesionist într-o echipă nu de amatori, ci de diletanți. Încît stai și te întrebi dacă nu ar trebui cumva ca toți fotbaliștii cu oarecare pretenții de la noi să treacă întîi prin dependență iar apoi prin dezintoxicare. Fiindcă, dacă-i lași doar așa, de capul lor, ajung fie niște rezerve „de meserie”, fie sfîrșesc în vreun „cimitir al elefanților”, cum era prin anii ’60 Constanța și cum devine acum, pe zi ce trece, Vasluiul. De ani întregi nu am văzut un atacant român care să fructifice într-un meci două ocazii din tot atîtea avute (gîndiți-vă doar la coșmarul de la Copenhaga). Și nu oriunde, ci în campionatul cu cele mai zdravene apărări. Cu acest prilej, Mutu cred că s-a rupt definitiv din lanțul marilor ratați pe motiv de dependență (de regulă de alcool, dar nu numai) care, e drept, cuprinde nume de-a dreptul ilustre, Gascoigne și Maradona fiind cele mai la îndemînă. La cei 27 de ani ai lui, Mutu are dreptul să spere că vor veni zile chiar și mai fericite. Pentru el și pentru noi. E, oricum, minunat să vezi că în fotbalul românesc, după aromânul Hagi ne putem lăuda și cu neromânul Mutu.