Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport și preluat de site-ul violanews.com, că inima îi spune să rămână la AC Fiorentina, adaugând că oficialii clubului italian vor trebui să-l determine să nu plece.
„Nu știu cine a scos zvonurile că vreau patru milioane de euro. Nu am cerut patru milioane. Am comunicat conducătorilor că sunt alte cluburi care sunt dispuse să-mi ofere această sumă. Dar eu gândesc cu inima și vreau să rămân. Sunt profesionist, fotbalul este meseria mea și e normal să vorbesc despre contracte. A făcut-o procuratorul meu și este normal ca el să se gândească la interesul meu”, a spus Mutu.
Internaționalul român a precizat că oficialii clubului Fiorentina știu de două luni de cererile sale. „Nu am cerut să fiu cedat. Au fost doi ani fantastici, plini de satisfacții și succese, pentru mine, pentru colegi și pentru tot clubul. Eu nu vreau să se termine aici. Vreau să rămân la Florența și asta nu este o noutate. Să nu uităm că atunci când am venit la Fiorentina am acceptat un contract mai mic. Sper că nu s-a uitat acest lucru. Oficialii clubului știu de două luni de cerințele mele, mi-au lăsat impresia că sunt disponibili și sunt convins că vom găsi o soluție”, a afirmat Mutu.
Presa italiană a scris, marți, că agentul atacantului Adrian Mutu, Alessandro Moggi, a scăzut pretențiile salariale ale românului de la patru la trei milioane de euro, dar dorește o prelungire a contractului pentru încă două sezoane, până în vara anului 2013.