Nu-mi place cum joacă Adrian Mutu, nu-i urmăresc meciurile, dar asta nu înseamnă că nu este un fotbalist bun, ba chiar unul foarte, foarte bun. Nici viața lui nu mă interesează. E a lui și ispășește nefericit de mult pentru orice păcat pe care îl comite. La o primă și superficială vedere, Adrian Mutu e o personalitate a sportului european și o epavă a vieții de fiecare zi. Sau poate că, la o a doua și mai chibzuită vedere, s-ar putea să descoperim că, la nivelul cotidianului obștesc, Adrian Mutu este un tragic, o victimă a indiscutabilei sale personalități sportive. Poate că trăiește atât de profund pe gazon, acolo, în atenția excitată a umanității, încât, atunci când este îmbrâncit peste bordajul mondenului, în plictisul banalității universale, suferă precum Serghei Esenin: „Potopul ploii s-a topit în sine, / Furtuna toată s-a făcut nimic; / Serghei Esenin, mi-i urât cu tine / Și silă mi-i privirea să-mi ridic!”.
Poate că Mutu nu are vocația să-și exprime artistic și decăderea în cotidian, dar dincolo de toate, am convingerea că el este un personaj autentic, o existență reală, adevărată, care se consumă pe sine, o lumânare care arde furios la ambele capete. Tocmai de asta, deși nu-mi place, deși nu mă interesează meciurile lui, deși face puzderii de prostii în afara gazonului, eu îl respect pe Adrian Mutu.
În schimb, pe mutu’ de Suceava nu dau doi bani, și asta pentru că pe mutu’ de Suceava doar îl vedem, dar nu e, nu face nici bine, nici rău. Mutu’ de Suceava e doar iluzia de pe ecranele televiziunilor locale, măscăriciul care mimează vorbele, marioneta care, în restul clipitelor, doar votează după cum arată degetul unui mutu’ de București, ba în sus, ba în jos, uitând că ar trebui să fie fostul candidat și actualul ales uninominal, că, drăguliță, Doamne, ar trebui să fie defensorul intereselor noastre obștești, ridicat de naivitatea noastră electorală (aidoma manechinelor gonflabile de pe stadioane) și tot de ea spulberat, în viitorul apropiat.
În aparență, mutu’ de Suceava poartă un nume, deși nu are nici măcar mărunta identitate a crotalelor de la urechile bovinelor, care stabilesc identitatea respectivelor dobitoace. El se numește, de pildă, deputatul minorității poloneze sau deputatul minorității italiene (bună poantă, crasă nesimțire!), dar nu există decât pe internet, încropindu-se abia după epuizarea tuturor motoarelor de căutare, deși nu reprezintă nimic și pe nimeni. El se numește, de pildă, X-PDL, Y-PSD sau Z-PNL, dar nu există decât pe internet, acolo unde masei cenușii, amorfe de manipulanți de bile albe și negre, în funcție de poziția degetelor lui mutu’ de București, i se mai atribuie, din când în când, câte un nume fantezist, deși nu reprezintă nimic și pe nimeni. Chiar și Gavril Mîrza, deși a existat, până de curând, a încetat să mai existe, numele domniei sale fiind atribuit unor degețele care manevrează biluțe albe și biluțe negre.
În mod logic, dacă mutu’ de Suceava nu există, nu avem la ce ne aștepta de la el și dinspre el, nici în bine, nici în rău. S-ar putea să-l zărim, astăzi, susținând protestatarii din București sau acuzând protestatarii, funcție de biluța albă sau biluța neagră, înșurubată pe gât, de care își reazămă căciula sau marama, deși el nu există, deși nu-i decât o închipuire în coșmarul vremelniciei noastre.
Ceea ce există, în mod sigur, e celebrul „produs în Bucovina”, dar și acesta migrează dintr-un oraș în altul ca o potaie de pripas. Sâmbătă și duminică, cică s-ar fi aflat la Cluj-Napoca. M-a sunat Florin Piersic, sâmbătă, și mi-a spus că se află, la Cluj, cu un „produs în Bucovina”, pe nume Gheorghe Flutur. Habar nu am cum arată acest produs, la ce-i bun, la ce folosește, pentru că încă nu ni s-a arătat în nici un fel și în nici o menire. S-ar părea că merge bine celebrul „produs în Bucovina” cu maneaua folclorică, gospodărește stropită cu afinată și răsfățată în mujdei peste o temelie de cârnăciori și de mititei, dar noi, votanții, nici la maneliști etno și nici la afinată, cârnăciori și mititei nu mai putem să ne întindem în viața asta (optimiștii să citească proiectele Legii salarizării unice și al Legii pensiilor!).
Adrian Mutu riscă, după câte se spune, între trei luni și trei ani de pușcărie pentru că ar fi caftit pe un neica-nimeni de prin Italia (știe cineva cât „se ia”, la noi, dacă te apuci să îmblătești niscaiva „produse în Bucovina”?). Păcat de cariera marelui sportiv, păcat de Adrian Mutu, cel de toate zilele, așa tragic și îngrozit de sine, cum este! Păcat de noi, cei ce supraviețuim sub pâcla grea a unui mutu’ de Suceava sau a altuia!
