Revenirea pe teren a lui Adrian Mutu (31 de ani) după suspendarea de nouă luni primită pentru dopaj, așteptată ca o salvare pentru Fiorentina, atât de fani, cât și de conducerea clubului, este umbrită de ultimul scandal în care a fost implicat cel mai talentat fotbalist român din actuala generație.
Suspendarea lui Mutu expiră vineri și atacantul ar urma să revină pe gazon două zile mai târziu, în meciul Fiorentinei cu Catania, programat în deplasare, în etapa a IX-a a campionatului italian.
Însă revenirea lui Mutu, privit ca singurul jucător capabil să scoată din impas o echipă aflată în subsolul clasamentului Serie A, după ce a cochetat în ultimii ani cu vârful ierarhiei, stă sub semnul unui nou incident în care a fost implicat capriciosul jucător.
A bătut un ospătar
Chiar cu o săptămână înainte ca suspendarea sa să expire, Mutu a bătut un ospătar la localul „Full Up” din Florența. Agresiunea a avut loc sâmbătă, în jurul orei 05.00, bărbatul lovit de român a suferind „o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriații, contuzii la torace și abdomen și o fractură de piramidă nazală”.
Conform martorilor, Mutu a cerut ca lui și altor doi prieteni să li se mai aducă o sticlă cu băutură, iar apoi cei trei s-au ridicat și au vrut să plece. Ospătarul, kosovar de origine albaneză, i-a oprit, cerându-le să achite consumația, dar Mutu a replicat că are cont deschis la proprietarul clubului. Acesta din urmă a intervenit pentru a clarifica situația, dar fotbalistul român i-a adresat cuvinte jignitoare ospătarului, care a răspuns la fel. Atunci, Mutu l-a lovit cu pumnul pe ospătar și după ce acesta a căzut, a continuat să îl lovească cu picioarele.
Sibutramina
Scandalul recent se adaugă unui lung șir de incidente în care a fost implicat Mutu de-a lungul carierei sale.
Pe 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunțat că Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină, un stimulent, în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie, după meciul de pe teren propriu cu Bari, scor 2-1, din campionat. A doua zi, CONI a informat că și un al doilea test efectuat de jucător la 20 ianuarie, după meciul Fiorentina-Lazio, din Cupa Italiei, a fost pozitiv, tot cu sibutramină. Mutu marcase în ambele meciuri, un gol în primul și două în Cupă.
Cu salariul înjumătățit
Adrian Mutu era la al doilea caz de dopaj, după cel din 2004, pe vremea când evolua la Chelsea. Atunci, la un control antidoping cerut de conducerea clubului englez și efectuat la un antrenament, în urina jucătorului s-au descoperit urme de cocaină, iar Mutu a fost suspendat șapte luni de Federația Engleză de Fotbal (FA).
Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului luat de jucător nu figura sibutramina și pe faptul că substanța nu îmbunătățește performanțele sportive. Mutu și-a primit sentința la 19 aprilie, fiind suspendat nouă luni tribunalul antidoping din cadrul CONI, după ce Procurorul antidoping ceruse un an. Conducerea clubului s-a considerat îndreptățită să nu-i plătească salariul jucătorului pe timpul suspendării pentru că echipa nu s-a putut folosi de serviciile sale și Fiorentina a făcut o solicitare în acest sens ligii italiene. Litigiul a durat aproape cât suspendarea lui Mutu, liga pronunțându-se abia de curând. Comisia de Disciplină a decis ca lui Mutu să i se înjumătățească salariul pe cele nouă luni de suspendare, iar avocații fotbalistului au considerat justă această hotărâre. Astfel, Mutu a pierdut circa 750.000 de euro pentru neglijența comisă.
Fiorentina a vrut să-l vândă
Conducerea clubului, dezamăgită de comportamentul românului, a intenționat să-l vândă în vară, însă o accidentare gravă suferită, la începutul lunii august, la un antrenament, de atacantul muntenegrean Stevan Jovetici, considerat a fi înlocuitorul perfect pentru Mutu, a schimbat planurile oficialilor italieni. Aceștia au socotit că Mutu va scăpa de suspendare după doar opt etape din sezonul 2010/2011 și că ar fi o investiție riscantă să achiziționeze un alt atacant, așa că românul a fost declarat netransferabil.
Mutu s-a antrenat pe toată durata suspendării, iar antrenorul Sinisa Mihaijlovici nu concepe să nu-l folosească încă din primul meci după expirarea suspendării, așteptând ca atacantul român să fie decisiv pentru Fiorentina duminică (de la ora 21.45), în întâlnirea de la Catania. Bătăile, scandalurile amoroase, dopajul, consumul de droguri au apărut constant în cariera lui Mutu, dar de fiecare dată a primit o nouă șansă de reabilitare. Lui Adrian Mutu i s-au acceptat multe și acum are din nou șansa să atenueze ecoul dezaprobator al criticilor formulate la adresa sa, prin evoluțiile de pe gazon.




