Atacantul român Adrian Mutu a declarat, ieri, la conferința de presă în care a fost prezentat oficial la echipa Cesena, că suporterii formației AC Fiorentina îi vor rămâne mereu în suflet, informează site-ul fiorentina.it.
„La Fiorentina au fost cinci ani superbi, am jucat în Liga Campionilor, am crescut mult și sunt convins că în viitor se vor întări. Suporterilor Fiorentinei le spun că au fost cinci ani de neuitat. M-au susținut în teren, chiar și atunci când am avut probleme. Îi voi susține în continuare. Vor rămâne mereu în inima mea. Îmi pare rău că am plecat, dar într-o zi mă voi întoarce. Cu Gilardino m-am cunoscut în urmă cu opt ani, am jucat mult timp împreună, este un om și un fotbalist fantastic. Cu clubul Fiorentina nu m-am despărțit în condiții bune, dar trebuie să le mulțumesc oamenilor de acolo și în mod special lui Andrea Della Valle. Urez succes echipei în continuare, dar mai ales suporterilor de acolo. De multe ori am jucat mai mult pentru ei, decât pentru echipă”, a spus Mutu.
Internaționalul român a afirmat că este fericit de faptul că va juca la Cesena. „Sunt fericit să fiu aici. Cu ceva timp în urmă l-am cunoscut pe președinte, o persoană ambițioasă și cu idei clare. Obiectivul nostru este să confirmăm ceea ce echipa a făcut în sezonul trecut. Mental sunt pregătit. Am jucat șapte ani în Liga Campionilor, am câștigat titluri, nu am nicio problemă. Eram la un club mare ca Fiorentina și nimeni nu m-a obligat să plec. Cesena m-a dorit cu ardoare și am decis să vin aici. Nu sunt bătrân, dar am ceva experiență. Am făcut multe erori, dar acum m-am schimbat”, a precizat Mutu.
Adrian Mutu, în vârstă de 32 de ani, a semnat, la 23 iunie, un contract pe două sezoane cu opțiune de prelungire pentru încă un an cu Cesena.
Președintele Cesenei așteaptă multe de la Mutu
Președintele clubului Cesena, Igor Campedelli, a declarat, joi, că a văzut în Adrian Mutu un jucător motivat, capabil să-i ajute pe tinerii din lotul formației italiene și să aducă „un plus de calitate”, informează site-ul oficial al grupării de fotbal.
„Anul trecut am avut operațiunea Nagatomo, însă cred că Adrian nu este o operațiune de marketing, ci una tehnică, în care credem foarte mult. Vrem să ne întărim echipa. Am văzut la Adrian privirea unui jucător motivat, care cred că îi va ajuta pe tinerii din lot să crească. Am găsit la el experiență și carismă, de care trebuie să se folosească pentru a ajuta întreaga echipă și sunt sigur că va aduce un plus de calitate. Orașele în care a jucat până acum erau mult mai mari, însă sunt sigur că nu se va observa diferența”, a precizat Igor Campedelli cu ocazia prezentării oficiale a lui Mutu.