Mutu a devenit tată pentru a treia oară



Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a devenit tată pentru a treia oară, după ce soția sa, Consuelo, a născut o fetiță care se va numi Maya, informează site-ul oficial al grupării toscane.
„S-a născut o nouă stea: Maya Mutu, la Miami, la ora locală 6:52. Întreg clubul Fiorentina felicită familia Mutu”, a notat site-ul oficial al clubului italian.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, își exprimă bucuria la nașterea fetiței Maya Vega, fotbalistul precizând, într-un comunicat, că el și soția sa, Consuelo, au așteptat cu nerăbdare venirea pe lume a copilului.
„Sunt copleșit de bucurie. Este un copil pe care atât eu cât și Consuelo ni l-am dorit foarte mult și aproape că ne pierduserăm răbdarea așteptând-o. Mi-au dat lacrimile când am luat-o în brațe. Sunt bucuros că este fetiță și că diferența de vârstă dintre ea și Adriana este foarte mică, pentru că asta înseamnă că vor fi foarte apropiate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi se întâmplă” spune Adrian Mutu.
Soția lui Adrian Mutu, Consuelo, a născut-o pe Maya Vega, ieri, într-o clinică privată din Miami, la ora locală 6.52. Fetița cântărește trei kilograme și 600 de grame și are o lungime de 52 de centimetri. Întreaga familie a fotbalistului român se află, în prezent, la Miami, pentru a fi alături de cuplu și de fetița nou născută.
Adrian Mutu mai are cu Consuelo încă o fetiță, Adriana, în vârstă de doi ani, dar și un băiat Mario, în vârstă de cinci ani și jumătate, din prima căsnicie cu Alexandra Dinu.



Recomandări