Mut, președintele Iohannis urlă

O caricatură a lui Marian Avramescu, reușită, altfel n-o promovam, înfățișează un cabinet dentar din care nu mai iese nimeni, iar celebrele băbuțe găsesc explicația anomaliei că dentistul n-a reușit, cu toate că se chinuie de o lună, să deschidă gura prezidențială. Cabinetul dentar e…prezidențial! Azi am primit o informație, prin televizor, fiindcă aici, la Sângeru, în afară de biblioteca de clasici, nu găsești surse credibile de informare, o informație conform căreia vicepremierul Oprea a părăsit, mai iute decât isprăvirea ei, ședința de Guvern și a alergat la Cotroceni, unde s-a văzut fix 15 minute cu președintele Iohannis. Ce or fi discutat ăia doi, se întreabă o reporteriță? Codul Fiscal, își răspunde, mulțumită ca și când și-ar fi rezolvat singură niște trebuințe care îi zgămâiau ființa. O alta, întâmplător, tot reporteriță, la altă nișă și pe alt canal, anunță sobru că vicepremierul Gabriel Oprea a convocat, imediat după întâlnirea cu Iohannis, nu știu ce consiliu înființat anume pentru treaba asta, spre a analiza ce analizează îngrijorată de câteva zile toată Europa. E vorba de invazia, din două continente, Asia și Africa, a mii, sute de mii, în curând milioane poate de oameni asupra bătrânului continent. De ce fug cu copii în brațe, bătuți la granițe cu gaze lacrimogene și cu pulanul european al milițienilor, acei oameni? Unii fug de terorismul religios. Alții fug de sete și de foame. Se încălzește global planeta. Mari bucăți și felii din gogoloiul albastru devin irespirabile. Fug fie pentru că omul a devenit prea lup pentru om, fie pentru că Dumnezeu nu mai ține cu noi.
Justificată și inspirată caricatura domnului Avramescu. Ea își află tâlc. Asta nu înseamnă că bruma de analist care a supraviețuit în mine nu poate remarca, tragic și nu caricatural, că marile subiecte trec neobservate. Madam Merkel, nemțoaica aia care și când era adolescentă, pozată în pielea goală când se scălda într-o gârlă, nu isca pasiuni erotice, țipa acum câteva zile că Europa trece prin cel mai greu moment al istoriei ei. Și vorbea despre imigranți. Două continente se varsă asupra noastră în timp ce la noi Victor Ponta face giumbușlucuri în ședințele de guvern, își întreabă electoral miniștrii de ce nu dau mai mulți bani oamenilor, de parcă el n-ar fi vorbit înainte cu ei, promite Republicii Moldova bani și tuturor, de la vlădică la opincă, belșug. Ce bine ar fi să aibă dreptate, dar, așa cum îl știu, nu-i decât bășcălie. Nu va da nimic nimănui, iar dacă va da, alții vor lua îndărăt totul, cu dobânzile aferente. Hollande, panicat în micimea lui statuară, remarcă taifunul venit prin Mediterana, iar Italia amenință că își închide granițele și se retrage din UE dacă statele celelalte din clubul măreț nu realizează catastrofa.
Am privit și eu câteva imagini. Unele erau de la granița Macedoniei. Altele arătau oameni – bărbați, femei, copii ținuți cu disperare la piept – alergând prin pusta maghiară. Spre ce? Spre o lume care să-i salveze. Lumea aia nu-i pregătită să-i primească. Are altă cultură, alt mod de viețuire, se roagă altor zei. Lumea aia a Europei e frământată și tăiată cu cuțitul de alte neliniști. Ce să facă ea cu sirienii, cu afganii, cu negrii din țările africane care mor de sete și de foame? Unde să-i bage, cum să-i educe când propria noastră autoeducare a dat faliment?
Înțeleg că Iohannis există. Poate că înăuntru clocotește ceva. Poate că tace și face, nu tace și tace. Convocarea lui Oprea, care, în condițiile în care Ponta a fost declarat penal, e premier și în plus răspunde de securitatea națională, la o discuție, mi se pare un semn că președintele e viu și se agită. Poate că, în felul lui mut, urlă.