Candidatul la funcția de ministru al Comunicațiilor, Răzvan Mustea, a declarat, miercuri, că dorește să asigure populației acces la internet, precizând că există toate șansele ca până în 2015 să fie introdus acest serviciu în cele 50 de localități unde lipsește.
El a declarat în cadrul audierii sale din comisiile parlamentare de specialitate că există la ora actuală un proiect RONET ca parte a strategiei naționale care a fost trimis spre raficare la Comisia Europeană.
„Avem toate șansele ca până în 2015 să ducem internet în toate cele 36-50 de localități, în așa numitele zone albe, zone care nu au acces la internet. Repet e foarte important pentru noi, este un proiect de peste 80 de milioane de euro și vă asigur de întreaga preocupare pentru acest proiect. Dorim să asigurăm populației acces la internet pentru a se putea informa și pentru a se putea educa”, le-a spus Mustea parlamentarilor din Comisie.
Mustea a fost întrebat de un parlamentar dacă va continua programul de privatizare a companiei naționale Poșta Română.
„În urma discuțiilor purtate cu FMI, cu CE, cu Banca Mondială, chiar la începutul acesti luni s-a stabilit ca și procedură de lucru cu Poșta Română majorarea capitalului social cu minim 20% în perioada următoare. Există și un calendar convenit cu această instituție”, a răspuns Mustea.
El a precizat că până la sfârșitul lunii martie trebuie contractați consilierii juridici și de afaceri pentru realizarea acestei creșteri de capital social, iar finalizarea majorării de capital va trebui să se realizeze până al sfârșitul lunii iunie 2012, „după care se va trece la numirea unui manager privat în cadrul acestei companii”.