În Clubul Vox, din Casa de Cultură Suceava, va avea loc astăzi, începând cu ora 20:00, Concursul de interpretare pentru elevi Music Star „Petru Rareș”.
Concursul se va desfășura pe trei secțiuni. La secțiunea I, pentru elevii din clasele V – VIII, concurenții trebuie să cânte integral două melodii, o piesă românească și o piesă din repertoriul internațional sau compoziții proprii. Sunt admise interpretare vocală cu acompaniament pe CD (cu negativ), interpretare vocală fără acompaniament, interpretare vocală cu acompaniament instrumental (la chitară, la pian) și grupuri vocale sau vocal-instrumentale (duete, terțete, formații folk, rock).
La secțiunea a II-a, pot intra în concurs elevi din clasele IX – XII – muzică vocală.
Concurenții trebuie să cânte integral două melodii, o piesă românească și o piesă din repertoriul internațional sau compoziții proprii. Sunt admise interpretarea vocală cu acompaniament pe CD (cu negativ), interpretarea vocală fără acompaniament și grupurile vocale (duete, terțete). În cazul grupurilor și formațiilor este obligatoriu ca cel puțin jumătate dintre componenți să fie de la Colegiul „Petru Rareș”, iar ceilalți să fie obligatoriu elevi.
Secțiunea a III-a din concurs este destinată elevilor din clasele IX – XII – muzică vocal-instrumentală. La fel ca și la celelalte două secțiuni, concurenții trebuie să cânte integral două melodii, o piesă românească și o piesă din repertoriu internațional, sau compoziții proprii. Sunt admise interpretarea vocală cu acompaniament instrumental (la chitară, la pian) și grupurile vocal-instrumentale (formații folk, rock). Concurenții vor interpreta piese celebre precum Yesterday, Something, Cotton fields, Lady in black, Blowing in the wind, California dreaming, Killing me softly, Soldier of fortune, Un actor grăbit, Fără petale, Nebun de alb, Fata sihastră, Mai frumoasă sau compoziții proprii.
Premii în valoare de 2.000 de lei
La fiecare secțiune se acordă premiile I, II și III, dar și câteva premii speciale: un premiu de popularitate, un premiu de compoziție, un premiu pentru cel mai valoros instrumentist.
Profesorul de muzică Cristi Doboș, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, ne-a spus că la finalul concursului se va oferi trofeul Music Star “Petru Rareș” 2010, pentru cea mai bună prestație din concurs. Premiile vor consta în instrumente muzicale, echipamente, dispozitive sau accesorii muzicale, însumând aproximativ 2.000 de lei. Premianții vor fi promovați în emisiuni radio – tv ale posturilor locale și vor putea reprezenta școala la concursurile muzicale din acest an. Preselecția pentru acest concurs a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie. Concursul din Club Vox va fi cu public. Un bilet de intrare costă 10 lei.
Sponsorii concursului de interpretare muzicală sunt Magazinul Muzica Suceava, Magazinul de instrumente musicale Fly Music, Giovani Caffe, Fretta Design, Casa de Cultură Suceava, Club Vox, Stage Pro Suceava, Odyssey.