MUȘENIȚA



MUȘENIȚA. În 24 februarie 1437, fiii lui Alexandru cel Bun, Ilie și Ștefan Voievozi, dăruiau și întăreau lui Șteful Jumetate satele Bătăcăuți și Mușineț, Bătăcăuții fiind numele de atunci al satului Băncești, cu care Mușenița își împletește istoria obștească.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Mușenița, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „7 – toată suma caselor”, însemnând 6 popi și 1 ruptaș.
În 1774, satul Băncești era un cătun al satului Vășcăuți pe Siret, împreună cu Mușenița, Slobozia și Perjul, cele patru cătune având câte maximum 10 bordeie țărănești. Recensământul lui Spleny, din 1775, înregistra, la Mușenița, 1 mazil și… 4 popi.
În 1784, Mușenița avea, în total, 10 familii, iar în 90, doar 400 locuitori.
În 1843, biserica din Mușenița, cu 469 enoriași în Mușenița și în Băncești, patronată de Împărat și de Constantin de Preda, era slujită de parohul Ștefan Georgian. În 1876, biserica era slujită de parohul din Vașcăuți, Constantin Nastasi. La fel și în 1907, când paroh la Vașcăuți, dar slujind și în Mușenița, unde patronatul bisericesc era asigurat de Ioan de Preda, tatăl și fiul, de Parftenie de Preda, de Dimitrie de Semaca, de Anton Karst, de Mateiu Șotropa, de Ioan Poclitar, de Andrei, Nicolai și Grigorie Orendovici, de George Aroneț, de Ștefan și Ignatie Georgian și de Ioan Goraș. Paroh în cele două sate era Lazar Grigorovici, născut în 1861, preot din 1890, paroh din 1905, iar cantor, din 1902, George Bancescul, născut în 1873.
Banca populară raiffeisiană din Mușenița a fost înființată în 8 februarie 1903, sub direcțiunea lui Iancu cavaler de Preda, vicedirector fiind Pentelei Pascal. Paroh al comunei era Ioan Doroftei.


ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 338
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 37, 1876 p. 33, 1907 p. 139