Fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Răzvan Murgeanu (PDL), candidat într-un colegiu din Vaslui, spune că a fost o mare prostie a Guvernului Boc, din care a făcut și el parte, închiderea unor spitale fără ca „cei de la București” să știe realitatea din teritoriu.
Candidat într-un colegiu din Vaslui la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Răzvan Murgeanu a recunoscut în cadrul conferinței de presă de lansare a candidaților ARD că închiderea unor spitale din țară în urmă cu un an și jumătate a fost o mare eroare a guvernului din care, ca și secretar de stat al MDRT, a făcut și el parte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Închiderea unor spitale din țară, cum este cel de la Negrești (Vaslui), a fost o mare prostie, o mare eroare, pe care a făcut-o guvernul din care am făcut și eu parte. De asta cred că cei de la București ar trebui să vină mult mai des în teritoriu să vadă adevărata realitate”, a declarat, într-o conferință de presă, Răzvan Murgeanu.
Referirea lui Răzvan Murgeanu la spitalele închise de Guvernul Boc a fost făcută în condițiile în care una din unitățile spitalicești în cauză este în Colegiul de deputați nr. 3 Vaslui, unde fostul secretar al MDRT candidează pentru scrutinul din 9 decembrie.
De altfel, una din temele de campanie ale lui Răzvan Murgeanu pentru alegerile parlamentare din acest an este redeschiderea Spitalului Orășenesc Negrești, unitate care nu mai funcționează de la 1 aprilie 2011.