Mureș: 10 tineri răniți, după ce mașinile în care erau au plonjat una după alta într-un pârâu

Zece tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani au fost răniți, în noaptea de luni spre marți, după ce mașinile în care se aflau au plonjat, una după cealaltă, în albia unui pârâu, în județul Mureș, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Unul dintre șoferi are doar 17 ani.
Subinspectorul Emanuela Rugină, din cadrul Poliției Mureș, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că șoferul primei mașini care a intrat în albia pârâului Hodoșa este minor, iar în urma accidentului a fost rănit grav.
”Pe DJ 153 A, dinspre localitatea Isla, spre localitatea Hodoșa, două autoturisme, respectiv unul condus de un tânăr de 17 ani, a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă ajungând în albia unui pârâu, urmat fiind de un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani care, la fel, a pierdut controlul auto și a ajuns în albia aceluiași pârâu”, potrivit subinspectorului Emanuela Rugină.
Din primele cercetări, cauza producerii accidentului este neadaptarea vitezei la condițiile de drum, dar polițiștii iau în calcul posibilitatea ca al doilea șofer, care a intrat cu mașina în pârâu, să fi fost indus în eroare de traiectoria pe care a luat-o cel din fața sa, ținând cont că drumul era negru, iar accidentul s-a produs între localități.
În total sunt zece răniți cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Recomandări

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier