Muntele Sfânt al ortodocșilor

În tradiția noastră ortodoxă, Sfântul Munte Athos are o poziție cu totul specială, pentru că aici, deși nu pătrunde duhul lumii, întreaga lume este permanent în rugăciunea călugărilor. Dăruirea și jertfelnicia manifestată și prin renunțarea la cele trecătoare îi ajută pe monahi să se poată ruga mai intens și continuu pentru toată făptura.
Lumea nu este absentă din spațiul athonit, așa precum spațiul athonit nu lipsește din conștiința întregii creștinătăți prin menirea pe care o are, de a fi scară între pământ și cer. Sfântul Munte Athos a devenit în decursul istoriei, de la începuturile sale, casă pentru multe neamuri, care au rodit fii spre slava lui Dumnezeu. Sincretismul etnic al monahilor athoniți este înduhovnicit de voturile călugăriei, care îi așază pe toți, dincolo de diferențele culturale, etnice, intelectuale sau voliționale, într-o smerită simfonie spirituală, într-o armonioasă familie duhovnicească ce se roagă permanent pentru neamurile din care provin, pentru obștea în care au intrat și pentru toți cei aflați în căutare de sine.
Muntele Athos a intrat în conștiința multor creștini ca loc al însingurării. Nu este vorba de ceva similar schimniciilor skitice sau nitrice din Egipt, însă armonia dintre mare și munte i-a îndemnat pe doritorii de liniște să își caute și aici mai profund sinele și, implicit, comuniunea cu cei mai de aproape sau mai de departe. De aceea Muntele Sfânt al ortodocșilor rămâne modelul viețuirii smerite și liniștitoare în această lume angoasată în care trăim, unde individualismul și iubirea egoistă sunt copleșite de comuniunea iubirii în Hristos Domnul. Fiecare mănăstire adăpostește sub streașina ei istorie și împlinire, zbucium și fericire, pregustare și trăire a veșniciei, încă de aici, din această lume. Sfântul Munte Athos este pentru întreaga creștinătate reper, călăuză și lumină spre păstrarea valorilor eterne.
Pelerinii care poposesc în acest topos al Ortodoxiei beneficiază de o prospețime duhovnicească, în care fiecare zi e un nou început, în care grijile și problemele cotidiene se așază sub fireasca purtare de grijă a lui Dumnezeu. Unii dintre cei care trec granițele acestui loc doresc să cunoască cât mai multe despre Ortodoxie, alții sunt atrași de fascinația muntelui și a priveliștilor rupte de modernitate, cei mai mulți însă caută sfat și cuvânt bun, caută rugăciune și model, pentru că pedagogia duhovnicească nu se cuantifică în anii de școală, ci în rugăciune și binecuvântare, obținute în fiecare clipă a vieții.
Deși este un loc al diversităților naționale, spațiu al unității ortodoxe într-o mulțime de expresii culturale și lingvistice, Sfântul Munte Athos se păstrează ca reper identitar pentru foarte multe din națiunile ortodoxe care au închinat acestui loc parte din ființa lor. Pentru noi, românii, cercetarea sfintelor mănăstiri athonite se poate transforma într-o veritabilă filă de istorie și spiritualitate, în comuniunea de rugăciune și recunoștință cu românii isihaști din toate timpurile care s-au nevoit aici și cu evlavioșii noștri înaintași, voievozi, ierarhi și alți binefăcători care prin daniile și ctitoriile lor au păstrat aprinsă făclia Muntelui Athos în vremurile grele de odinioară.
Despre istoria, spiritualitatea, pelerinajele și trăirile Athosului s-au scris multe lucrări, cele mai multe împărtășind experiențele profunde ale celor care au dobândit un nou sens al vieții prin întâlnirea cu Athosul. Fie ca liniștea și bucuria duhovnicească din „Grădina Maicii Domnului“, cum este numit Sfântul Munte Athos, să se reverse în sufletele celor care vor parcurge, prin lectură sau aievea, ca pelerini, cărările nevoințelor și luminilor athonite.
(† Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, sursa: Ziarul Lumina)