Acest volum de memorialistică, scris cu o admirabilă obiectivitate și în spiritul adevărului istoric de Constantin Hrehor, reprezintă în acest cadru o lucrare monumentală închinată anilor de rezistență anticomunistă din spațiul românesc, îndeosebi din cel bucovinean. Opul amintit este un omagiu adus tuturor celor care, în acei „ani ai rezistenței, ani ai suferinței” – cum însuși autorul subintitulează prin extensie această operă fundamentală, s-au opus cu toată dârzenia și ființa lor sistemului represiv totalitar, refractar față de mai toate valorile tradiționale românești.
Toate aceste mărturii ale luptei anticomuniste sunt reunite într-un dialog deschis și interesant, desfășurat între autor și un erou al acestei rezistențe – Gavril Vatamaniuc -, fost ofițer în cadrul Jandarmeriei române, și se întinde pe o perioadă de timp cuprinsă aproximativ între 1947 și 1989. Anii evocați sunt cei care și-au pus amprenta dureroasă asupra a sute de mii de familii de români, lovite de o soartă necruțătoare. Însuși eroul amintit a ținut să precizeze la un moment dat, la începutul mărturisirilor sale, că: „lagărele, deportările, infernul comunist sunt plăgi care nu pot fi uitate. Care nu trebuie uitate.” Aceste răni nu se vindecă cu ușurință, oricât s-ar ierta faptele și mai ales atrocitățile comise în numele egalitarismului și societății de tip „socialist”, și nici nu pot exonera de răspundere pe cei vinovați. Numele lor este pătat pentru veșnicie și ei ar trebui desigur cunoscuți și arătați cu degetul, dacă nu pedepsiți, măcar descoperiți.
Rezistența armată din munții Bucovinei
Cartea de față se încadrează în rândul volumelor de mărturii despre rezistența anticomunistă, înmulțite în zilele noastre, care infirmă teoria, susținută de unii, a pasivității și resemnării românilor în fața tăvălugului comunist. Pentru a avea o imagine a „Apocalipsei care a fost”, mai cu seamă a Bucovinei, lucrarea lui Constantin Hrehor este una de referință, bine documentată, cu mărturii vii, care vorbesc de la sine despre perioada de tristă amintire la care fac trimitere. Desigur, jertfa adusă de fiecare dintre acești luptători pentru libertate nu poate fi lăudată și apreciată cum se cuvine, în cuvinte. Cuvintele sunt mult prea sărace pentru a, putea cântări acest tribut suprem plătit de ei, care este viața însăși.
Despre rezistența armată din munții Bucovinei putem spune că s-au știut până în momentul de față puține lucruri. Doar unii locuitori ai acestui ținut au avut informații ori s-au înscris în faptele relatate. Despre acestea, oricum, s-a auzit mai mult sau mai puțin. Dar este meritul incontestabil al autorului de a prezenta adevărul exact așa cum este și lucrurile exact cum s-au petrecut în realitatea însăși.
Moartea înfruntată cu curaj
Ca să ne dăm seama până unde a mers comunismul, revelator este experimentul reeducării deținuților din închisorile de la Pitești, Gherla și nu numai aici, dar și regimul extrem de dur de exterminare fizică și psihică din toate închisorile și lagărele de muncă.
Mărturia lui Dumitru Bordeianu, citat alături de alți martiri ai neamului nostru este mai mult decât sugestivă în acest sens: „Eram atât de slăbiți fizic și moral că, dacă ne-ar fi văzut un om normal din afara închisorii, ne-ar fi asemuit cu niște strigoi sau cu niște cadavre umblătoare.”
Cartea de față, prin autorul ei, depune mărturie despre ceea ce a însemnat adevărata rezistență a poporului român în fața comunismului „importat” din Rusia. Ea adună mărturiile unora dintre cei mai înverșunați dușmani ai „holocaustului roșu”. „Munții și Obcinele Bucovinei, asociați cu acești vrednici luptători, au fost, pentru mulți români care au purtat mereu arma în mână, și adăpost și cimitir. Hidra comunistă și-a trimis vânătorii de oameni (securiști) înarmați până în dinți, cu tehnica cea mai modernă împotriva unor oameni, care nu au făcut altceva decât să apere și să spele onoarea pierdută a poporului român și să-și respecte jurământul de credință făcut înaintea lui Dumnezeu și a țării”.
Mărturiile sunt absolut zguduitoare. Moartea era înfruntată cu un curaj demn de strămoșii noștri care au cunoscut gloria și libertatea. Ea nu i-a înspăimântat; au preferat să moară ca niște daci liberi. De altfel, ca și în cazul invaziei romanilor, această parte din Dacia era cea care rămăsese și atunci să ducă stindardul cu cap de lup spre libertate. Nici romanii și nici alte popoare sau imperii nu i-au determinat pe cei care luptau pentru apărarea ființei lor, să se plece în fața dușmanilor.
Suferințele
Muntele mărturisitor (editura Timpul, Iași, 2002) este o carte necesară și evocatoare a unui trecut dramatic în care autorul a reușit să prezinte, într-o manieră accesibilă, cele mai aspre momente ale vieții eroice din munți – rezistența dar și capturarea celor care au luptat cu arma în mână până la capăt, cu speranța că vor veni americanii și ne vor întinde o mână de ajutor. Mărturiile personajului principal sunt, de asemenea, de o cutremurătoare sinceritate, în care e prezent destinul zecilor sau sutelor de mii de români, care au cunoscut drama pușcăriilor comuniste, a canalului Dunăre-Marea Neagră și a persecuțiilor ulterioare. Torționarii și securiștii implicați în mod direct sunt puși în evidență în tot comportamentul lor perfid, malefic.
Evocarea faptelor este urmărită de către autor într-un tempo crescent; i se lasă cititorului dreptul să îi judece pe asasini și să le glorifice memoria celor morți. E de reținut punctul de vedere al eroului Gavril Vatamaniuc: „suferințele celor mulți din jurul meu, ale acelora care au făcut închisoarea cu mine și pentru mine, ale văduvelor, ale maicilor cu copii rămase acasă, ale mărturisitorilor chinuiți, ale tuturor acelora care au suferit în obezile comunismului, acestea merită consemnate în paginile istoriei”. Gavril Vatamaniuc nu este un erou, unul fictiv, ci unul cât se poate de real. Cele mai multe mărturii aparțin acestuia.
Constantin Hrehor, documentarist de forță
Cartea lui Constantin Hrehor este o ofrandă adusă verticalității omului, moralității fără compromisuri și fără de cusur. Comunismul a fost etichetat ca fiind „Antihristul pe pământ”, ceea ce nu este departe de realitate.
Mărturiile lui Vatamaniuc vin în sprijinul acestui adevăr: „rădăcina răului nu-i în acești oameni (comuniști, securiști etc.) ci într-un sistem diabolic, în comunismul care a deformat mentalități și caractere, care a învrăjbit frați contra frați, care a înjosit omul și l-a înlănțuit…” Luptătorii anticomuniști au avut o neclătinată speranță în Dumnezeu și prin acest suport moral s-au împotrivit minciunii bolșevice și dictaturii comuniste copiate fidel, „după modelul Moscovei” și „aplicată în mod sălbatic poporului român”.
Constantin Hrehor este, prin urmare, un documentarist de forță, care a învățat din lecția istoriei că faptele distrugătoare pentru destinul oamenilor și al națiunii nu trebuie în nici un caz să se mai repete, chiar dacă, din păcate, oamenii uită atât de ușor, căci bine s-a spus că: „istoria ne învață că oamenii nu au învățat nimic din istorie” (G.B. Shaw).
(de Radu Iacoboaie)
Articol (cronică/recenzie) publicat în revista Dacia literară, Nr.61 (4/2005), Iași, pp.55-56.
