Municipiul Vatra Dornei a primit premiul de excelență pentru cel mai bun proiect cu accesare de fonduri europene



Portalul www.administratie.ro – Liderul informației în administrație, Agenția OSC si Primăria Municipiului Brașov au organizat, pe data de 18 octombrie, la Poiana Brașov, cea de-a treia ediție a „Galei Premiilor de Excelenta Administratie.ro.”. Gala decernării premiilor a fost precedată de seminarul “comunicarea într-o administrație publică de tip european”.
Evenimentul este dedicat administrației publice din România, specialiștilor și autorităților din domeniu, propunându-și să scoată în evidență eforturile care se fac pentru dezvoltarea sistemului administrației publice din România. S-au premiat instituții guvernamentale, prefecturi, primării și primari.
“Premiile de Excelenta Administratie.ro” au reunit, la Poiana Brașov, peste 200 de persoane, membri ai administrației publice centrale, reprezentanți ai administrației publice locale la nivel național, membri ai asociațiilor profesionale și alte instituții publice a căror activitate este legata de cea a administrației publice locale. Organizatorii au înmânat diplome și insigne reprezentanților administrației publice care au înregistrat cele mai remarcabile rezultate în acest an.
Au fost laureați din toate domeniile administrației, ale căror merite incontestabile în activitatea profesionala au fost astfel recunoscute în mod public.
Municipiul Vatra Dornei a primit premiul de excelență pentru cel mai bun proiect de accesare a fondurilor de finanțare europeană. Concret, premiul a fost decernat municipalității pentru proiectul “Refacerea și dezvoltarea infrastructurii de turism în parcul balnear Vatra Dornei”.
Proiectul, în valoare de 9,4 milioane euro, are drept scop completarea ofertei de servicii turistice, prin reabilitarea, modernizarea și crearea de noi facilități de agrement turistic, care să răspundă cerințelor actuale ale turiștilor români și străini. Activitățile proiectului sunt reprezentate de investiții de refacere a infrastructurii turistice, pentru sporirea calității turismului: construirea unei noi pârtii de schi, reabilitarea infrastructurii de acces, refacerea captărilor izvoarelor de apă minerală, extinderea infrastructurii de agrement turistic prin construirea mai multor terenuri de sport și reabilitarea parcului municipal, atât din punct de vedere dendrologic, cât și urbanistic.
Primirea acestui premiu ne onorează și țin să specific faptul că este rezultatul muncii, de peste doi ani, al echipei administrației dornene, în efortul nostru de a veni în complementaritate cu agenții economici din turism, pentru dezvoltarea acestui segment economic, de fapt cel mai important pentru comunitatea dorneană. Proiectul se află în faza de licitație de execuție la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței, iar în primăvara anului 2008 vor demara lucrările acestui proiect important pentru turismul dornean și pentru cetățenii orașului nostru.
Mulțumim și pe această cale organizatorilor Galei Premiilor de Excelență din Administrație și promit dornenilor că vom face tot ce ne stă în putință pentru a fi mereu premianți!
Primarul municipiului Vatra Dornei
Ing. Constantin HUȚANU