Pentru 2020

Municipiul Suceava vrea să candideze pentru titlul de „Capitală Europeană a Tineretului”

Municipiul Suceava va depune candidatura pentru Capitala Europeana a Tineretului

Municipiul Suceava se pregătește să devină unul dintre candidații la titlul de „Capitala Tineretului din România” în 2020, iar pentru realizarea documentației necesare s-a aliat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în cadrul căreia funcționează principalele organizații pentru tineret din județ.
„Împreună cu Universitatea Suceava vrem să depunem un proiect pentru a candida la titulatura de Capitala Tineretului din România în 2020. Din partea Primăriei, cel care se ocupă de realizarea acestui proiect este consilierul local Daniel Prorociuc.
Sper să reușim să ne încadrăm până pe 16 iulie, când este termenul limită de transmitere a proiectului. Până acum orașele câștigătoare au fost Cluj, Timișoara, Bacău – anul acesta, Baia Mare – anul viitor, iar în 2020 sperăm să fie Suceava”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a avut discuții pe această temă cu rectorul interimar al USV, Mihai Dimian.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie