Municipiul Suceava va fi gazda campionatelor județene de tenis la individual și la dublu



La finalul acestei săptămîni, municipiul Suceava va fi gazda ediției din anul 2005 a Campionatului Județean de Tenis individual open, competiție ce este organizată de Direcția pentru Sport a Județului Suceava. La acest concurs, în care meciurile se vor desfășura pe terenurile bazei sportive Unirea din Suceava, pot participa sportivi din toate categoriile de vîrstă, indiferent de sex sau nivel de pregătire. Pentru cei interesați înscrierile se fac pînă pe data de 22 septembrie, ora 14.00, la sediul Direcției pentru Sport a Județului Suceava, situat în spatele stadionului Areni sau la numărul de telefon 212976. Săptămîna viitoare, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, DJS Suceava va organiza și Campionatul Județean de Tenis pe categorii de vîrstă. Mai trebuie menționat faptul că în perioada 7 – 9 octombrie, municipiul Suceava va fi gazda Campionatului Județean de tenis dublu open, iar în perioada 14 – 16 octombrie va avea loc Campionatul Județean de Tenis la dublu pe categorii de vîrstă.