Finanțare necesară

Municipiul Suceava solicită realizarea unui stadion nou, lângă Sala Polivalentă

Primarul Sucevei, Ion Lungu, la Compania Națională de Investiții, unde va depune o solicitare pentru realizarea unui stadion nou

Municipalitatea suceveană va depune săptămâna aceasta, la Compania Națională de Investiții, o solicitare pentru realizarea unui stadion nou, care să fie amplasat lângă viitoarea Sală Polivalentă cu 5.000 de locuri, a cărei realizare, în termen de 24 de luni, tocmai a fost aprobată.
“Vom depune până la sfârșitul acestei săptămâni solicitarea de finanțare a unui stadion nou în Complexul Sportiv, în spate la Metro, acolo unde facem și Sala Polivalentă!
Nu am făcut acest lucru până acum, pentru că nu era aprobată nici Sala Polivalentă. Iată că s-a aprobat, intră la finanțare, de acum venim și cu cerere pentru un stadion nou. Este un proiect al echipei liberale, aici lucrez împreună cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, cu deputatul Ioan Balan, pentru Sală Polivalentă și stadion nou, să avem în acest mandat un complex sportiv nou, cum trebuie unui municipiu reședință de județ”, a spus edilul sucevean, Ion Lungu, după discuțiile avute la București, cu conducerea CNI.
În zona din spatele Metro, obținută de Primăria Suceava, pe o suprafață de aproximativ 12 hectare, prin Planul Urbanistic Zonal este aprobat un complex sportiv cu Sală Polivalentă, stadion, două bazine de înot olimpic și mai multe terenuri de sport.
Recent, licitația pentru dotarea actualului stadion, Areni, cu instalație de nocturnă a fost anulată.

Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Președintele Consiliului Județean vrea organizarea unui turneu internațional de tenis de câmp în viitoarea Sală Polivalentă din Suceava

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA

Gheorghe Șoldan își dorește sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru construirea unui nou stadion în județul Suceava