Decizie

Municipiul Suceava participă la concursul „Floare de Bucovina”

Aleșii locali suceveni au decis ca municipiul reședință de județ să participe la concursul „Floare de Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava, deși au avut o serie de obiecțiuni vizavi de criteriile de jurizare.
„Regulamentul mi se pare că lasă de dorit, pentru că acest concurs trebuia să fie făcut pe categorii – municipii, orașe, comune. Așa, comparăm municipiul Suceava cu o comună care are 2.000 de locuitori și o singură stradă, pe care pune panseluțe și zice că e mai frumoasă ca Suceava. Una e să ai în gestiune un oraș mare, în care nu poți face frumoase toate zonele și toate străzile, și alta să ai o localitate mai mică, pe care o poți gestiona altfel”, consideră primarul Sucevei, Ion Lungu.
Concursul „Floare de Bucovina” se va desfășura în perioadele mai-iunie și septembrie-octombrie, comisia de jurizare urmând să acorde una, două sau trei flori, în funcție de punctaj, precum și premii în bani în valoare de 150.000, 100.000 și 50.000 de lei.
La intrarea în localități vor fi instalate panouri cu numărul de flori obținute.

Recomandări

Primăria Fălticeni a pregătit concerte, târguri, competiții sportive, spectacole de folclor și un spectaculos foc de artificii pentru „Zilele municipiului”

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru