Municipiul Suceava, în parteneriat cu mari orașe din Europa, în cadrul programului MOLOC

La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC

La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC – „Low carbon urban morphology”.
Municipiul Suceava are ca parteneri în acest proiect de eficiență energetică orașele europene Turin – Italia, Katowice – Polonia, Lille – Franța și Hamburg – Germania.
„Obiectivul proiectului este acela de a dezvolta un set de recomandări și acțiuni astfel încât reducerea emisiilor de dioxid de carbon să nu se rezume doar la oferirea de exemple de bune practici, ci la identificarea de soluții de reducere a emisiilor de dioxid de carbon aplicabile în planificarea urbană; identificarea de noi măsuri financiare viabile care pot fi utilizate de autoritățile locale în procesul de implementare a măsurilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon; definirea unui model de „Oraș cu emisii reduse de CO2”.
„Municipiul Suceava poate fi un exemplu de bună practică, ținând cont că deja a implementat proiecte de eficiență energetică prin care se realizează reducerea de emisii de carbon (mașini și biciclete electrice, puncte de încărcare, schimbarea iluminatului cu unul modern, cu led-uri și autobuzele electrice care urmează a fi achiziționate)”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, reprezentantul municipalității sucevene la întrunirea care are loc la Hamburg.
Bugetul proiectului este de 178.015 euro, din care doar 2% reprezintă contribuția aferentă Municipiului Suceava.

La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC 2
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC 2
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC 3
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC 3
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC
La Hamburg, în Germania are loc o noua etapă a programului MOLOC

Recomandări

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

„Reabilitarea moderată a clădirii publice – Școala gimnazială Bădeuți, corp B, Orașul Milișăuți, județul Suceava”

„Reabilitarea moderată a clădirii publice - Școala gimnazială Bădeuți, corp B, Orașul Milișăuți, județul Suceava”
„Reabilitarea moderată a clădirii publice - Școala gimnazială Bădeuți, corp B, Orașul Milișăuți, județul Suceava”