Până pe 28 august, municipiul Fălticeniul găzduiește trei evenimente culturale organizate de Asociația Fălticeni Cultural: a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, a II-a ediție a „Draga Film Fest” și cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Fălticeni Folk”.
Așa cum am aflat de la preotul Vasile-Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural, la festivalul de teatru participă nouă trupe de teatru formate din 120 de tineri liceeni și studenți din țară și străinătate, care au vârsta maximă de 25 de ani, la „Fălticeni Folk” vor evolua zece tineri interpreți de muzică folk cu vârsta până în 30 de ani, iar la „Draga Film Fest” vor fi vizionate 30 de filme de scurt metraj și filme documentare.
Deschiderea oficială a Festivalului „Birlic” a avut loc luni, 22 august, cu parada costumelor de teatru realizată de actorii de la Ateneul Național din Iași și cei de la „Funny Art” Iași, și o parte din tinerii actori din trupele participante la concurs.
De la ora 16,00, fălticenenii au putut asista la un „discurs spectacular despre semnificația și importanța credinței, de orice fel, în lumea în care (încă) mai trăim”, realizat de actorul Claudiu Bleonț, în cadrul spectacolului „Paracliserul” al Teatrului Dramaturgilor Români.
A fost „un recurs asumat, după puterile noastre, la smerenie, umilință și stringența acestor calități în lume. Lume care, probabil, mai poate fi salvată și prin – sau mai ales prin – acceptarea condiției actuale a Omului, aceea de animal înfrânt….”, după cum a precizat preotul Liviu Mihăilă.
După un concert rock „Scarlet Aura”, al doilea spectacol de teatru al zilei de luni, „Baltagul”, prezentat de Ateneul Național din Iași și având o distribuție impresionantă, a fost un bun prilej pentru locuitorii urbei de pe Șomuz de a se reîntâlni cu actrița Maia Morgenstern, care a interpretat rolul principal.
Seara s-a încheiat cu filmul de prezentare al FITT BIRLIC în cadrul proiectului cultural „Redescoperă România”. Invitați de onoare: Diana Jipa (vioară) și Ștefan Doniga (pian).
Actorul Claudiu Bleonț, Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni
Evenimentele programate la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, Sala „Draga Olteanu Matei” și în curtea interioară a Colegiului „Vasile Lovinescu” au continuat marți când, de la ora 9,00, au intrat în concurs primele trei trupe de teatru: Teatrul Rădăuți, Trupa „Ghioceii” din Mingir – Republica Moldova și Trupa „Artsim” din Piatra Neamț.
De la ora 12,00, Ateneul Național din Iași a prezentat spectacolul pentru copii „Cenușăreasa”, după care participanții la festival s-au întâlnit cu actrița Anca Sigartău în cadrul unui Workshop despre actorie. După-amiază Teatrul din Stejar din Iași a prezentat spectacolul „Zelda Was Not From Around Here” în regia lui Ovidiu Ivan. Concursul „Fălticeni Folk”, a inclus spectacolele oferite de primii cinci concurenți și un recital de excepție Radu Grațianu și Maria Gheorghiu.
De la ora 20:30, Ateneul Național din Iași a prezentat spectacolul „Amadeus” în regia lui Toma Enache, iubitorii teatrului reîntâlnindu-l în rolul lui Antonio Salieri pe Claudiu Bleonț. La finalul spectacolului, primarul Gheorghe Cătălin Coman a oferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni actorului Claudiu Bleonț.
„Cu un talent dovedit în cei aproape 40 de ani de actorie, cu o plăcere de a juca pe care puțini o egalează, Claudiu Bleonțeste un actor cu personalitate, care trăiește fiecare moment pe scenă, își iubește personajele, oferind acest exemplu partenerilor săi de scenă, dar și celor care doresc să fie actori de cinema, lucru dovedit prin cele 30 de filme în care îl regăsim cu diverse roluri”, a motivat primarul Cătălin Coman decizia de a acorda cea mai înaltă distincție a municipiului Fălticeni actorului Claudiu Bleonț.
„Viață și teatru, teatru și viață”
Pentru miercuri, 24 august, Asociația Fălticeni Cultural ne propune, începând cu ora 9,00, vizionarea spectacolelor prezentate în concurs de alte trei trupe de teatru, de la ora 12,00, spectacolul pentru copii „Capra cu trei iezi” al Ateneului Național din Iași. De la ora 14,00, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” va avea loc lansarea cărții „Constantin Dinulescu – Viață și teatru, teatru și viață”. Prezintă Ion Moldovan și Nadia Fărcaș, invitați de onoare fiind titanul scenei românești, actorul Constantin Dinulescu, și soția sa, actrița Carmen Ionescu. La ora 16,00, Teatrul din Stejar din Iași prezintă, la Sala „Draga Olteanu Matei”, spectacolul „Undeva, aproape” în regia lui Ovidiu Ivan. De la ora 18:30, iubitorii teatrului sunt invitați la spectacolul „Cum m-am lăsat de gândit”, din distribuție făcând parte actorii Anca Sigartău și Răzvan Krem Alexe, iar de la ora 20:30 – Ateneul Național din Iași va prezenta spectacolul „Ivan Turbincă”, regia Ion Sapdaru, în rolul lui Dumnezeu regăsindu-l pe actorul și regizorul Vlad Rădescu.
150 de voluntari implicați în bunul mers al FITT Birlic
Președintele Asociației Fălticeni Cultural, preotul Liviu Mihăilă, ne-a mai spus că manifestările încep la ora 09.00 și se încheie după miezul nopții, intrarea este liberă, iar 150 de tineri voluntari de la colegiile „Nicu Gane”, „Vasile Lovinescu” și „Mihai Băcescu” sunt permanent alături de trupele de teatru, de participanții la „Draga Film Fest”, de invitați și de musafiri și de tot ceea ce este necesar ca aceste trei manifestări să se desfășoare în condiții cât mai bune.
Pentru ca fălticenenii și nu numai să se bucure de șapte zile culturale în care teatrele invitate joacă 19 de piese, la care se adaugă alte 9 piese în concurs, să aibă parte de spectacole de muzică rock și folk, să vizioneze scurt metraje și documentare în cadrul „Draga Film Fest”, să participe la lansări de carte și să se întâlnească cu actori cunoscuți cum ar fi Claudiu Bleonț, Anca Sigartău, Cezara Dafinescu, Dan Tudor, Axel Moustache, Maia Morgenstern, Radu Gheorghe a fost nevoie de sponsori și parteneri. Principalii sponsori sunt Kaufland și Dedeman. Lor li se adaugă, printre alții, Trutzi, Metal Glass, Alevia, Visus Optik, Rogelya, Raitar, Killer, Plexi Met, Jidvei, Alma Clinic, Kaon, Cotnari, Aqua Carpatica, StarMet, CAR Învățământ Fălticeni, Grapefruit, Misavan și susținătorii notar Apostol Bogdan, notar Dîmbu Bogdan Dumitru, Pâine “La Larisa” și Florăria Ioana.
Parteneri principali sunt Ministerul Culturii și Consiliul Județean Suceava, Ateneul Național din Iași, Casa de Cultură a Studenților Suceava, Asociația Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, Inspectoratul Școlar Suceava, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara, Centrul Cultural Bucovina, Romfilatelia, Curtea Veche. Mașina Festivalului este oferită de Darex Auto, Primăria Fălticeni punând la dispoziție, gratuit, spațiile de desfășurare a festivalului.
Monitorul de Suceava este partener media.
Eveniment
Municipiul Fălticeni este până pe 28 august capitala culturală a României
