– Proiectul de finanțare va fi realizat de comunitatea italiană Valle Rovetto și va presupune reabilitarea muzeului, precum și înființarea unei școli de artă care va purta numele maestrului
Municipiul Fălticeni ar putea beneficia de o finanțare externă de 2 milioane de euro pentru reabilitarea muzeului „Ion Irimescu” și pentru înființarea unei școli de artă care va purta numele maestrului. Și asta după ce o delegație formată din deputatul PNL Romică Andreica (foto), prefectul Orest Onofrei și primarul municipiului Fălticeni s-a aflat săptămîna trecută în Italia, în regiunea Abruzzo, în vederea stabilirii unui parteneriat pentru realizarea unui proiect de finanțare a reabilitării muzeului. În urma acestei vizite, deputatul Romică Andreica ne-a declarat că deplasarea în Italia s-a făcut la invitația autorităților din comunitatea Valle Rovetto, scopul vizitei fiind și acela de a vedea la fața locului cum funcționează o asemenea structură administrativă, organizată special pentru atragerea de fonduri europene. „De asemenea, unul din scopurile noastre a fost și acela de a discuta posibilitatea de a accesa, cu ajutorul lor, fonduri pentru cîteva obiective de investiții din municipiul Fălticeni, printre care și reabilitarea muzeului Irimescu. În urma discuțiilor am constatat un interes deosebit din partea lor pentru finanțarea lucrărilor la acest muzeu”, a spus deputatul liberal. El a adăugat că dacă inițial valoarea proiectului de reabilitare a muzeului era de 500.000 de euro, în urma discuțiilor cu partenerii italieni, aceștia au solicitat realizarea unui proiect mai amplu care să includă și înființarea unei școli de artă care să poarte numele maestrului. Romică Andreica a afirmat că în cele din urmă valoarea proiectului ar putea să ajungă la suma de două milioane de euro, italienii urmînd să se ocupe atît de conceperea lui, de găsirea surselor de finanțare, dar și de întocmirea studiului de fezabilitate pentru demararea investiției. „Urmează ca în perioada imediat următoare să fie încheiat un protocol de colaborare între primăria din Fălticeni și autoritățile din comunitatea Valle Rovetto, astfel încît să devină parteneri în cadrul acestui proiect”, a spus Andreica, care a mai adăugat că pînă pe data de 31 ianuarie 2006 proiectul de finanțare ar putea finalizat. Pe de altă parte, deputatul PNL de Suceava a mai precizat că în cadrul discuțiilor cu viitorii parteneri din Italia, aceștia și-au manifestat deschiderea pentru a sprijini autoritățile din Fălticeni cu proiecte tip pentru a accesa programe structurale după aderarea României la UE. Nu în ultimul rînd, Romică Andreica a mai spus că relațiile de colaborare între Fălticeni și comunitatea Valle Rovetto s-ar putea extinde și în plan economic, italieni intenționînd să stabilească parteneriate între oamenii de afaceri români și cei din Italia.
Municipiul Fălticeni ar putea beneficia de o finanțare externă de două milioane de euro pentru muzeul Ion Irimescu
