Muncitorii din estul Europei, refuzați în continuare de Germania și Austria



Germania și Austria au decis să extindă cu trei ani perioada de tranziție în care vor impune restricții la admiterea de muncitori din fostele state comuniste din Europa de Sud-Est, care solicită salarii mai reduse decât angajații autohtoni, transmite Reuters.
De teama unui aflux de forță de muncă ieftină din estul continentului, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene înainte de 2004 au decis stabilirea unei perioade de tranziție de șapte ani în care accesul muncitorilor din cele zece țări care au aderat la grupare în urmă cu doi ani. Perioada de șapte ani este împărțită în trei intervale, primul dintre acestea urmând să expire în luna aprilie. „Restricțiile pot fi extinse cu trei ani. Acest lucru trebuie decis înainte de 30 aprilie. În Germania vom lua o astfel de măsură. Cred că și Austria va lua o decizie similară”, a declarat Franz Muentefering, ministrul Muncii din Germania.
Dintre membrii UE, doar Marea Britanie, Irlanda și Suedia au decis să deschidă piața muncii către est, iar Germania, care se confruntă cu un nivel ridicat al șomajului, și Austria se numără printre cele mai ezitante țări.