Cea mai mare parte a sucevenilor s-au bucurat ieri de beneficiile unei zile libere de la serviciu, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Deși atmosfera de duminică s-a făcut simțită peste tot, nu același lucru se putea spune și în zonele în care sunt începute lucrări de refacere a rețelelor de apă și canalizare.
Acolo, uruitul motoarelor utilajelor, păcănitul picamerelor și hârșâitul lamelor excavatoarelor s-au făcut simțite de la 7 dimineața.
Dacă în alte ocazii, sucevenii nu au privit cu ochi buni plecarea angajaților firmei Pfeiffer de joi seara, o dată la două săptămâni șantierele fiind abandonate în zilele de vineri și sâmbătă, când se putea lucra foarte bine, ieri, aceștia au fost cei care au muncit din greu, în vreme ce toți cei din jurul lor și-au petrecut ziua națională odihnindu-se sau distrându-se cu familia și prietenii.
Astfel, deși stau cel mai bine la încadrarea în graficul de lucrări, având toate șansele să finalizeze lucrările ISPA pe partea de canalizare la jumătatea anului viitor, cei de la firma Pfeiffer au fost singurii care au lucrat atât luni, în zi de sărbătoare, cât și marți, de Ziua Națională.
Principalul motiv pentru care aceștia au fost privați de ziua lor liberă îl reprezintă faptul că muncitorii sunt aduși din alte județe, iar ziua libera pe care ar fi trebuit să o aibă li se va acorda altă dată, atunci când vor pleca acasă, la familiile lor.