Un bărbat în vârstă de 45 de ani a sfârșit tragic, ieri dimineață, după un accident la locul de muncă. Angajat la o societate care mută material lemnos dintr-un vagon în altul, omul a murit strivit între ghearele unui utilaj și vagonul pe care se urcase. Totul s-a întâmplat pe fondul unui lanț de neglijențe, de care, urmează să stabilească anchetatorii, se fac vinovați exclusiv muncitorii ori și conducerea societății.
În jurul orei 8.30, un apel la 112 a anunțat că în Gara Dornești, în perimetrul unde își desfășoară activitatea punctul de lucru local al societății Transbordare Vagoane Marfă – TVM București, s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul unui angajat. Deși nu s-au putut stabili toate detaliile, în mare, filmul tragediei a fost conturat.
Muncitorul mort, Viorel Andruseac, cu domiciliul în comuna Satu Mare, căsătorit, tată a două fete, se suise pe unul dintre vagoane, în partea din spate, cel mai probabil pentru a-i debloca frâna. Colegul care lucra pe un excavator prevăzut cu graifer (dispozitiv cu care buștenii sunt mutați dintr-un vagon în altul), aflat în apropiere, a îndreptat gheara utilajului chiar spre locul în care se afla muncitorul, cu scopul de a trage vagonul. Din cauza poziționării nu l-a văzut însă pe coleg, prinzându-l între gheara din fier și vagon. Prins ca într-un clește, de partea superioară a corpului, Viorel Andruseac nu a avut nici o șansă de supraviețuire, căzând lângă vagon, fără suflare, în momentul în care conducătorul utilajului a sesizat ce se întâmplă și a îndepărtat gheara.
Personalul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic, victima având capul zdrobit.
Victima și conducătorul utilajului, colegi de peste 20 de ani
După cum ne-au povestit rudele, victima cumplitului accident lucra de peste 20 de ani la descărcatul vagoanelor de marfă, astfel că în cazul său nu se poate vorbi de lipsă de experiență. La fel de experimentat era și bărbatul care conducea graiferul, Gheorghe Zolta.
„Am prins de capăt vagonul, nu l-am văzut când a urcat sus, el trebuia să fie de partea cealaltă de vagon, jos, nu avea ce căuta acolo. Nu a strigat că se urcă, nici colegul care era cu noi nu a văzut când s-a urcat, pur și simplu nu puteam ști că este acolo”, încerca să se disculpe Gheorghe Zolta.
Întrebat de ce a încercat să împingă vagonul cu utilajul, bărbatul a explicat că voia doar să-l miște puțin, pentru ca ceilalți colegi să poate curăța calea ferată de bucățile de lemn căzute. Vizibil afectat, acesta ne-a spus că lucra de 21 de ani cu victima și nu știe cum va reuși să treacă peste acest cumplit moment.
Acuzații la adresa firmei la care era angajat muncitorul
Conform procedurilor în astfel de cazuri, ancheta este efectuată de un specialist de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava sub coordonarea unui procuror.
Cazul pune serioase semne de întrebare privind modul în care s-a lucrat în zonă. Trecând peste neatenția muncitorilor, trebuie spus că graiferul este un utilaj care are rolul de a muta materialele lemnoase, nicidecum de a împinge un vagon.
„Aici se împing vagoane cu graiferul, în loc să se folosească locomotivele. Manevranții au fost dați afară și muncitorii împing cu ranga vagoanele, tot ei dau drumul la frâne, pun lemne la roți, nu e ceva normal, și asta este o cauză a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Vasile Cârdeiu, nepotul decedatului.
Mai mulți oameni care lucrează în zonă ne-au explicat că vagoanele sunt manevrate în perimetrul societății, pe distanțe semnificative, doar în acest mod, condiții în care riscurile pentru muncitori sunt mari.
Ancheta procurorilor vizează trei infracțiuni
Contactat telefonic, Adi Teleagă, șeful agenției din Dornești a TVM București, a susținut că normele în vigoare permit efectuarea de manevre manuale, fără locomotivă, în anumite zone de cale ferată, însă a precizat că nu dorește să intre în mai multe detalii, așteptând ca cei care fac ancheta să-și spună cuvântul.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către o persoană care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri și nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională”, a precizat, într-un comunicat de presă, procurorul Cristina Jaba, purtătorul de cuvânt al Parchetului care are în cercetare cauza.