Accident de muncă

Muncitor îngropat în pământ, în timp ce lucra în curtea Universității



Groapa în care a căzut muncitorul
Groapa în care a căzut muncitorul

Un muncitor angajat al societății Test Prima SRL Suceava a fost la un pas de moarte, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce efectua o lucrare în curtea Universității Ștefan cel Mare Suceava.
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, în timp ce muncitorii firmei lucrau la amenajarea unui cămin de canalizare.
Ioan Todiruți, angajat al societății ca zidar – pietrar – tencuitor, lucra împreună cu un coleg în groapa săpată pentru amenajarea căminului.
La un moment dat, un mal de pământ s-a surpat peste Ioan Todiruți, acoperindu-l în totalitate. Săriți în ajutor, colegii au reușit să îndepărteze o parte din pământul surpat, dându-i colegului posibilitatea să respire. Între timp, la fața locului a ajuns și un echipaj de Descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, victima fiind scoasă la suprafață.
Măsurile elementare de siguranță, ignorate
Ioan Todiruți era inconștient în momentul în care un echipaj al Serviciului de Ambulanță a ajuns la fața locului, dar și-a revenit când a ajuns la Spitalul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan, a arătat că bărbatului i s-au făcut mai multe radiografii, dar și o tomografie pentru a se stabili dacă a suferit fracturi sau leziuni interne.
„Pacientul era confuz, agitat și acuza dureri în zona toracică. El avea pământ în nări și gură, iar cât timp s-a aflat îngropat creierul său nu a fost suficient oxigenat. Victima nu are fracturi costale, ci doar o vertebră tasată, și prezintă o contuzie pulmonară, dar fără hemoragie”, a spus medicul.
El a adăugat că Ioan Todiruți are dificultăți de respirație, dar starea sa de sănătate este stabilă. Tiberiu Brădățan a subliniat că prognosticul în acest caz este bun, Ioan Todiruți având toate șansele să-și revină în urma cumplitului accident.
Așa cum se întâmplă în mai toate cazurile de acest gen, accidentul a post posibil din cauza neglijenței angajaților Test Prima, responsabili de asigurarea lucrării.
„Cauza accidentului este neluarea măsurilor elementare de siguranță la astfel de lucrări, anume de sprijinire a malurilor împotriva surpărilor”, a declarat Florin Moisa, șeful Serviciului Control, Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul ITM Suceava.
Societatea are termen de cinci zile pentru a cerceta accidentul și a comunica cine se face vinovat de surparea malului.




Recomandări

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime
Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)