Munca intelectuală contribuie la boala obezității, și asta nu numai din cauza lipsei de exerciții fizice, susține un cercetător canadian, citat de AFP.
Potrivit lui Angelo Tremblay, profesor de kinesiologie la Universitatea Laval din Québec, creierul unei persoane care depune efort intelectual sau care lucrează în fața unui computer utilizează glucoza ca sursă de energie. Dar, în condițiile în care efortul intelectual consumă foarte puțină energie, el determină o nevoie de glucoză care face ca persoana să absoarbă imediat mai multe substanțe hrănitoare decât poate asimila organismul său.
Tremblay spune că schimbările din câmpul muncii în „era informației” au coincis cu creșterea cazurilor de obezitate. „Acesta este factorul principal de schimbare apărut pe parcursul ultimilor 20 de ani, o dată cu mondializarea”, a declarat el cu ocazia unei întâlniri la Vancouver a Asociației nord-americane pentru studierea obezității (NAASO).
Cercetătorul a studiat 15 adulți tineri în timpul unor perioade de efort intelectual și de repaus. El a observat că în timpul unei sesiuni de efort intelectual de 45 de minute, subiecții săi ardeau trei calorii. Dar după acest interval, ei consumau cu 220 de calorii mai mult decât după o perioadă de repaus.
„Cred că modul în care muncim în societatea de azi creează probleme, nu numai pentru că suntem sedentari, ci și pentru că nevoia de glucoză crește”, a declarat el. „Am vrut să reducem munca fizică din viața noastră și am reușit atât de bine acest lucru, încât am căzut în extrema cealaltă”.