Multitudinea de talente ale subalternului

La nebunie-mi plac răspunsurile copiilor dezghețați, când sunt anchetați asupra viitoarei lor profesiuni. Unii aspiră la cariera de tractorist sau buldozerist, alții se visează cosmonauți eminamente americani, în nici un caz ruși, iar câțiva – cei mai precoci, firește – vor să drumețească pe traseele încâlcite ale diplomației, să ajungă ambasadori și consuli, aducând beneficii importante țărișoarei noastre.
De îndată ce răspunsurile la chestionar se fac auzite, părinții sar înalt de tot într-un picior, bat din palme și rânjesc satisfăcuți spre asistență:
– Ei, ai văzut cu ce progenituri excepționale ne-a binecuvântat Cel de sus? Ai mai auzit undeva așa clarviziune de viață, la o vârstă atât de fragedă? Mai are cineva copii ca ai mei?
**
Nu încape vreo tăgadă că fiecare profesiune își are punctuația de farmec, își are foloasele și ponoasele. Orice meserie poate fi faină, chiar și cea de hingher, deși aici am anumite rezerve.
Însă nu cred că este în lume o meserie mai frumoasă și mai variată în satisfacțiuni, decât cea de subaltern.
Ca să ajungi subaltern de calibru, îți sunt necesare o mulțime de talente: ceva talent de actor, o țâră din arta măcelarului, un dram din gimnasticile acrobatului, o fărâmă din lipsa de prejudecăți a prostituatei, tupeul proxenetului…. Nu oricine poate, asta-i cert. Puțini sunt aleșii.
Anumiți specialiști în domeniu susțin chiar, pe la congrese și conferințe internaționale ori prin manuale de specialitate, că subaltern te naști, nu te faci. Dar și aici părerile sunt împărțite, cunoscându-se destui subalterni de geniu care, la naștere, nu aveau nimic în plus față de alți bebeluși: scânceau la fel, sugeau lăptic la fel, se scăpau în scutece la fel, aveau colici identice…
**
Subalternului de carieră îi trebuie o răbdare de caporal. În fața șefilor săi ierarhici, el va coborî toate ștachetele umilinței; însă, în același timp, va fi nemilos cu proprii subalterni (fiindcă visul oricărui subaltern este să domnească, dintr-o fericită zi, peste proprii subalterni).
Și așa cum fetele cu intenții matrimoniale au, în chip obligatoriu, un trusou cu diferite boarfe de bază, la fel și subalternul cară cu el un trusou cu zâmbete: un zâmbet cât Mausoleul de la Mărășești pentru superiorul ierarhic, un zâmbet castrat pentru amanta acestuia, un zâmbet spre rânjet pentru subordonați și, dacă situația o cere, un zâmbet viril, pentru nevasta șefului, căci și ea are suflet, și de ea trebuie să se ocupe cineva.
**
De asemenea, subalternul de carieră nu trebuie să-și uite niciodată cea mai importantă menire pe Pământ: aceea de a-l trăda, de a-l vinde sub prețul pieței, mai devreme sau mai târziu, pe șeful pe care l-a slugărit ca un sclav.
Fără asta, nici un subaltern nu va cunoaște adevărata împlinire profesională și va rămâne un subaltern ratat. O spunem cu toată tristețea.