Dacă în anul 2010 cea mai mare parte a manifestărilor organizate de instituțiile culturale aflate în administrarea Consiliului Județean Suceava s-au desfășurat sub genericul Anului Cultural „Mircea Streinul”, iar arcul spre receptivitatea europeană a culturii din Bucovina s-a deschis prin seria de conferințe, lecturi publice, audiții muzicale și dezbateri organizate de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași prin marcarea Anului „Paul Celan”, anul 2011 ar putea sta sub semnul multiculturalității bucovinene.
Rudolf Rybiczka, „homo bucovinensis”
Aș alătura, sub semnul centenarului nașterii, doar două nume în acest context multicultural, unul din domeniul artelor plastice, iar celălalt din „istoria scrisului bucovinean” (ca să uzez parțial de titlul lucrării lui Ion Drăgușanul, prin care-am spus că autorul se va înveșnici în nemurire: „Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean”), ambele legate însă de istoria Societății Scriitorilor Bucovineni.
Artistul plastic este Rudolf Rybiczka (26 martie 1911 – 6 octombrie 1998), născut la Vășcăuți, pe Ceremuș, care a debutat artistic ca grafician ilustrând romanul „Tarot” al lui Mircea Streinul.
Rudolf Rybiczka, care și-a petrecut tinerețea în cercul elevat al iconarilor, este cel care a făcut portretele prietenilor săi Mircea Streinul, Iulian Vesper, George Drumur Traian Chelariu, Vasile Posteucă…
Secția de Artă a Muzeului Bucovinei din Suceava deține câteva lucrări semnate de etnicul german care (deși – așa cum mărturisea – „silit de împrejurările politice” și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în Apusul Europei) era fericit și satisfăcut că purta pecetea de „homo bucovinensis”.
George Drumur și ecourile dinlăuntru
Omul de condei este George Pavelescu (14 martie 1911 – 7 iunie 1992), mai cunoscut sub pseudonimul literar George Drumur, cu baștina în Mănăstirea Horecii.
Spirit renascentist (cu studii de Conservator, matematică-fizică, drept…) George Drumur, pseudonim sub care a înființat la Cernăuți, în anul 1941, Revista „Bucovina literară” (publicație care, ca și Societatea Scriitorilor Bucovineni, a renăscut la Suceava imediat după evenimentele din decembrie 1989) este autorul unor scrieri care, dacă n-ar fi fost ocultate, ar fi avut, cu siguranță, altă rezonanță în literatura română.
Poetul „Baladei oștenilor plecați” („În nămiez de zi / au plecat oștenii / prin toamna poienii…/…De când au plecat / norii albi – zăpadă / cresc fără să-i vadă / prin colinzi, în sat”) și al „Întomnărilor bucovinene” („În Bucovina totul se întunecă, / dumbrăvile culorilor rodesc încet, / numai Voievodul de la Putna spune că / arzândele dureri au gură de profet”) își ascultă singur versurile în lumea de dincolo (până când ne-om învrednici să-i rostim numele – ca și altor companioni de-ai săi – cu fermitate), cu ecourile dinlăuntru.
