Multiculturalismul și pluralismul religios astăzi

Începând cu ultimele decenii ale secolului trecut, numărul creștinilor practicanți se află în scădere, din ce în ce mai multă lume manifestând interes față de unele religii, venite majoritatea prin intermediul migranților în Europa. Tot mai puțină lume se identifică astăzi cu valorile creștine tradiționale, aceste valori, dar și principiile sănătoase de viață din punct de vedere moral fiind contestate de tot mai multe organizații, atât americane, cât și europene, care sub masca apărării drepturilor omului și în virtutea corectitudinii politice promovează tot soiul de practici dubioase, prezentându-le tinerei generații ca pe ceva cât se poate de normal și chiar la modă.
De aceea, Biserica este pusă în situația de a face față unor astfel de atitudini și tendințe care nu au nimic comun cu ceea ce creștinii numesc viața în Hristos, sau viața în Biserica lui Hristos. Așadar, cum poate ajunge mesajul Evangheliei la generațiile tinere care, bombardate fiind cu mesaje ideologice agresive prin intermediul televiziunilor și al internetului, de la vârste foarte fragede, își schimbă modul de a relaționa și de a percepe realitățile spirituale ale lumii? Iezuitul francez Michel de Certeau vorbea despre dezinstituționalizarea Creștinismului, fenomen care se vede mai ales din felul cum este citită, folosită și interpretată Sfânta Scriptură, de multe ori, textul scripturistic fiind interpretat nu în duhul Părinților Bisericii, ci prin prisma diferitelor patimi ale celui care încearcă să dea o anumită semnificație textului respectiv.
Trăim într o societate pluralistă din punct de vedere politic, etnic, cultural, lingvistic și religios. Cu toate acestea, nu putem și nici nu trebuie să generalizăm atitudinile amintite. Glasuri răzlețe se asociază unor mărturisiri mai vechi privind ceea ce Occidentul socotește nu retrograd și criticabil în comportamentul răsăritenilor, ci dimpotrivă, demn de imitat și exemplar. În acest sens, Gepa Maibaum, raportoare oficială a Comisiei pentru Cultură, Învățământ și Informație a Parlamentului European (PE), sugera înaltului for din Bruxelles măsuri (adoptate printr-o rezoluție a PE) privind principiile politicii culturale a Comunității față de statele din Est (foste socialiste). Astfel, în raportul citat se arată următoarele: „Vecinii noștri răsăriteni ar putea fi un exemplu pentru noi în ce privește anumite valori morale pierdute în societatea noastră, ca, de pildă, conștiința istorică, dragostea de carte, sensul familiei, ospitalitatea, disponibilitatea de a ne ajuta unul pe altul. Răspândirea valorilor est-europene, cunoașterea culturii și mentalității Europei Orientale ar fi foarte folositoare pentru noi”. Raportul citat expres în rezoluții mai arată că trebuie evitat ca, în noile relații dintre Est și Vest, aspectul economic să devină sufocant „lăsând loc doar unei culturi de consum facil, ieftină și de comercializare rapidă”. Dacă ar fi să dăm o definiție multiculturalismului, atunci am spune că acesta este o ideologie a diversității care are ca obiectiv afirmarea identităților de grup. În această privință, politologul italian Giovanni Sartori preciza faptul că multiculturalismul este acea politică ce promovează diferențele etnice și culturale din societate.
În Modernitate, multiculturalismul pare să fi eșuat, mai ales dacă analizăm ultimii ani de criză dați de fenomenul migrației necontrolate din Europa. Din cauza abuzurilor înregistrate în sânul comunităților musulmane, președinți și premieri ai unor state precum Germania, Franța sau Marea Britanie fie au declarat că multiculturalismul este un eșec total (Angela Merkel), fie au spus că modelul multiculturalismului este un eșec european (Nicolas Sarkozy), susținând că trebuie să se renunțe la această doctrină a statului multicultural, pentru că, în cazul UK, „Marea Britanie necesită o identitate națională robustă pentru gestionarea ideologiilor extremiste” (David Cameron). Conform lui Andrew Heywood, multiculturalismul are două dimensiuni, și anume: una descriptivă și alta normativă. Dimensiunea descriptivă se referă la existența unor societăți multiculturale, modele în privința aceasta fiind Elveția, SUA sau Australia, care s-au format datorită amestecului unor grupuri eterogene în teritorii care fie aveau o identitate culturală minimală, fie nu aveau una. Interesant este faptul că apariția acestor țări pe harta politică a coincis cu înființarea statelor-națiune. Dimensiunea normativă a multiculturalismului presupune „un model de reglementare întemeiat pe toleranță și împrumuturi culturale reciproce, pe valorizarea diferitelor experiențe culturale ale populațiilor de origine etnică diferită care trăiesc în aceeași țară” (Marcela Monica Stoica, „Succes sau eșec al modelului multiculturalismului în Uniunea Europeană”, în: Polis, Vol. III, Nr. 2/8/2015).
Multiculturalismul a rămas totuși în Europa o realitate a vieții, o realitate a grupurilor diverse ce conviețuiesc în cadrul aceluiași spațiu geo-politic și care se raportează diferit la ceea ce numim astăzi valori europene. Ruptă de Creștinism, identitatea europeană poate fi contestată astăzi, pentru că este pusă la îndoială însăși capacitatea construcției europene de a promova conștiința apartenenței europenilor la Uniunea Europeană, căci, după cum am văzut, domeniul economic și cel politic nu sunt de ajuns. Fără o identitate colectivă care să depășească granițele naționale, și aici mă refer la Creștinism, și fără un cadru comun pentru implementarea proiectelor, europenizarea nu prea pare să fie posibilă.
(Pr. Ștefan Sfarghie , Ziarul Lumina)