Liga a III-a

Mulți tineri la reunirea lui Sporting



Antrenorii Claudiu Sevaciuc și Bogdan Grosu spun că Sporting va avea un retur dificil
Antrenorii Claudiu Sevaciuc și Bogdan Grosu spun că Sporting va avea un retur dificil

Gruparea de Liga a III-a Sporting Suceava și-a reluat ieri pregătirile pentru partea a doua a campionatului. De la reunirea lotului au absentat Mircea Negru, Ștefan Liutec și Sorin Dutciuc, fotbaliștii de care alb-verzii s-au despărțit în pauza de iarnă. În locul acestora au fost cooptați o serie de jucători de perspectivă, precum Daniel Păiuș (Viitorul Constanța), Răzvan Bâgu (LPS Suceava), Nicușor Kuruc (CS Gura Humorului), Ionuț Jalbă (Zimbrul Siret), Ștefan Longher și Ionuț Nechitoaia, ultimii doi promovați din pepiniera proprie.
„Dat fiind că avem atâția tineri în echipă obiectivul nostru pentru acest sezon este salvarea de la retrogradare. Evident că ne dorim o clasare cât mai bună, iar fotbaliștii tineri să confirme speranțele puse în ei”, a declarat antrenorul principal al celor de la Sporting, Claudiu Sevaciuc. Așadar, sucevenii nu intenționează să producă surprize mari pe piața transferurilor în această iarnă, scopul lor fiind acela de a da credit jucătorilor de perspectivă.
Vineri, amical cu AS Roma
Sporting se va pregăti în localitate până la sfârșitul lunii ianuarie, perioadă în care alb-verzii vor susține și trei meciuri amicale, cu AS Roma (20 ianuarie), LPS Suceava (21 ianuarie) și Cetatea Târgu Neamț (28 ianuarie). Pe 30 ianuarie echipa va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Gura Humorului, urmând ca la revenirea de la munte, pe 10 februarie, să se confrunte cu rivalii de la Rapid într-un joc test pe stadionul Ițcani. „Ne așteaptă un retur foarte dificil, în care cele mai grele meciuri le avem pe teren propriu. Ținând cont că ne bazăm pe lot cu o medie de vârstă de maxim 21 de ani este obligatoriu să tratăm cu mare atenție perioada de acumulări fizice, pentru că sunt destui jucători care nu s-au mai antrenat la o asemenea intensitate până acum”, a precizat preparatorul fizic Bogdan Grosu.
Startul returului Ligii a III-a va avea loc la începutul lunii martie, în zilele de 2 sau 9.




Recomandări