Mulți crescători de vaci nu vor mai putea face comerț din cauza calității laptelui



Petrea Dulgheru, șeful DSVSA Suceava
Petrea Dulgheru, șeful DSVSA Suceava

O parte importantă din laptele produs în prezent în gospodăriile micilor crescători de bovine din județul Suceava nu va mai putea fi comercializat, fiind neconform cu standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană încă din 2007, anul aderării țării noastre la UE. Sumbrul scenariu va deveni realitate la începutul anului 2012, când laptele ce conține o cantitate de germeni și celule somatice peste limita admisă nu va mai putea fi dat la centrele de colectare, în vederea comercializării.
Pentru ca această măsură să afecteze un număr cât mai mic de crescători de bovine, este nevoie ca aceștia să facă progrese în ceea ce privește igiena mulsului și depozitarea laptelui, imediat după colectare, pentru asta fiind nevoie în primul rând de eforturi financiare destul de serioase.
„Avem, în județul Suceava, cel mai mare efectiv de bovine și cele mai multe unități de procesare lapte și carne din țară. Din păcate, după 2007, din punct de vedere al îmbunătățirii calității laptelui nu s-a întâmplat mare lucru. Avem peste 160 de ferme de bovine la standarde europene, care produc lapte conform, însă în gospodăriile populației laptele este la limita dintre conform și neconform”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava.