Fotbal

Multe necunoscute pe tabloul Ligii a III-a



Stadionul Areni va găzdui meciuri de Liga a III-a în fiecare week-end
Stadionul Areni va găzdui meciuri de Liga a III-a în fiecare week-end

Până la această oră nu se știu prea multe lucruri despre echipele care vor alcătui Seria I a Ligii III-a în viitorul sezon. Federația Română de Fotbal a ales să amâne pentru sfârșitul lunii iulie anunțarea componenței celor șase serii din eșalonul al treilea, din cauză că problemele financiare pun în pericol activitatea majorității cluburilor. În mod normal, Seria I va fi alcătuită în sezonul 2011-2012 din ASC Bacău, Petrotub Roman, CSM Pașcani, CS Panciu, Oțelul II Galați, Politehnica Galați, Ceahlăul II Piatra Neamț, FCM Onești, Aerostar Bacău, Cetatea Târgu Neamț și Rapid Suceava, formații care s-au aflat și în precedenta ediție de campionat pe tabloul Ligii a III-a, plus patru dintre câștigătoarele barajului pentru promovarea în eșalonul al treilea din zona Moldovei, este vorba de Sporting Suceava, Rapid Dumești (Iași), CS Căiuți (Bacău) și FCM Dorohoi (Botoșani). În condițiile în care retrogradata Gloria Buzău își va păstra mai mult ca sigur locul în eșalonul secund datorită faptului că mai multe echipe din Seria I a Ligii a II-a, gen Farul Constanța, Juventus București și Gloria Buzău nu au primit licența, iar altele, cum este cazul grupărilor Steaua II București și Victoria Brănești sunt în pragul desființării, respectând criteriul geografic promovat de FRF, cel de-al 16-lea loc de pe tabloul Seriei I a Ligii a III-a ar putea fi ocupat tot de o nou promovată, CS Național Golești (Vrancea). În mod teoretic, cam așa ar trebui să stea lucrurile, însă cu siguranță se vor mai schimba destule până la startul sezonului Ligii a III-a, programat pe 19 august. Deja se aude că FCM Onești s-ar putea retrage din campionat din cauza problemelor financiare, în vreme ce gruparea ASC Bacău, ocupanta poziției a doua la finalul sezonului precedent, ar putea completa în cele din urmă tabloul Serie I a Liga a II-a, care numără în acest moment doar 11 echipe. Dacă într-un final așa vor sta lucrurile, cele două formații sucevene, Rapid și Sporting, ar beneficia de un culoar perfect pentru a forța, de ce nu, promovarea în eșalonul secund.