Din fericire există pe lume copilăria… vârsta marilor superlative, poate a singurelor pe care le merită viața, vârsta celei mai pure sincerități, a celei mai depline libertăți, vârsta care trăiește prin fiori și se exprimă prin exclamații, atunci când toți suntem frumoși, atât de frumoși încât îi molipsim și pe ceilalți, vârsta în care ni se declară frumusețea ca un adevăr al tuturor, vârsta marelui albastru, pe care îl ascundem în noi, adânc și mereu parcă anume pentru a-l descoperi și redescoperi și a ne spăla cu el ochii și inimile în momentele grele ale vieții.
„Din fericire există pe lume copilăria, susur al tuturor izvoarelor de cristal, râs gingaș al răsăritului lumii, privire candidă și adiere a dimineții care proclamă lumina și opresc gesturile negre ale inconștienței, pulbere de aur și diamant cu care vrea să ne obișnuiască eternitatea” (C. Chiriță).
Să lăsăm copiii să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu ar trebui să folosim cuvinte când acțiunea, faptul însuși sunt posibile. Trebuie să-i învățăm să învingă dificultățile prin intervenții reale, posibile, să-i situăm în dialog cu mediul înconjurător și cu istoria neamului din care fac parte și să-i facem să-și exerseze capacitatea de a opta și a decide.
Și… ce alt loc mai potrivit decât școala putem găsi pentru îndeplinirea acestui nobil scop?
Așa a prins viață parteneriatul „Muguri de suflet”, între elevii clasei pregătitoare, ai clasei I din cadrul Liceului Tehnologic „Liviu Suhar” Iacobeni, sub îndrumarea doamnei prof. Nicoleta Boariu și a doamnei prof. Angela Aanei, și elevii aceleiași clase din cadrul Școlii Gimnaziale Doroteia, Frasin, sub îndrumarea doamnei prof. Cristina Lehaci.
Aici, departe de forfota și apăsarea cotidianului, elevii intră într-un mediu cald, protector și stimulativ, mediu asemuit unei cărți cu povești. De la natură avem mereu ce învăța, avem nenumărate motive de-a o admira, atât pentru frumusețea cât și pentru dărnicia ei față de noi.
Bucovina este un exemplu elocvent de frumusețe geografică. Pașii făcuți în această zonă încărcată de zbuciumul istoriei prilejuiesc îmbogățirea cunoașterii, generând totodată sentimente de prețuire față de generațiile care ne-au precedat și de dragoste și respect față de țară. Natura a păstrat de-a lungul timpului, în ciuda evoluției, armonia și adevărul.
Ținuturile noastre au fost și vor fi o mărturie vie a frumuseții naturii, a păstrării valorilor morale și spirituale ale neamului românesc, a faptelor mărețe ale domnitorilor, a credinței neștirbite a poporului român, valorificată prin impresionante mănăstiri și a păstrării vii a portului și tradițiilor populare românești. Va fi mereu un basm nescris care va dăinui în inimile pure ale mugurilor de suflet.
Prof. Nicoleta Boariu
Liceul Tehnologic „Liviu Suhar” Iacobeni