Mugur Andronic: „Istoria Bucovinei” (vol. II)

După o muncă intensă, cu documentări teoretice și arheologice de teren și în regiunea Cernăuți, a apărut ce-a de-a XIII-a carte din seria „Pagini din istoria și cultura Bucovinei”, editată de Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” – Bucovina.
Parcă punându-ne în gardă, autorul crează la început un motto incitant: „În scrierea istoriei poate nu este atât de greu să cercetezi, cât este de greu să îndrepți greșelile altora…Și pentru cele mari trebuie și curaj”. Și într-adevăr, autorul o rupe cu unele interpretări șablon, politizări patriotarde, ale epocii trecute, în special în privința problemelor de etnic.
După un „Cuvânt înaite” al președintelui Consiliului Județean Suceava, C. Nechifor, și introducere, cartea urmează etape istorice distincte, în funcție de anumite evenimente și fenomene demografice majore.
La început conviețuirile dintre populații germanice și dacii liberi din N-V Moldovei.
În privința posibilității romanizării dacilor din nordulMoldovei, afirmată propagandistic în epoca comunistă, autorul o infirmă categoric pe baza argumentelor științifice.
Față de ipoteze mai vechi, se acceptă o prezență a slavilor în nordul Moldovei mai timpurie. Se prezintă stadiul cercetării culturii materiale din perioada sec. VI-VII, în primul rând prin descoperirile din spațiul bucovinean. Se prezintă și problema formării etnicului slav, ca și netemeinicia teoriei așa-zisului popor moldovenesc creație a politicii imperiale rusești. În spațiul studiat au existat numeroase comunități slave cu ceramica lor de „acasă” de tip „Luka Raikovecka’ja”, dar nu și cele sudice, protoromânești, de tip „Dridu”. Notabilă este și așezarea cercetată de autor la Poiana-Zvorâștea, cu vestigiile de la peste 40 de locuințe (sec. VIII-IX), sit reper important pentru perioadă în estul Europei (Sfârșitul primului mileniu creștin în teritoriul bucovinean). Odată cu primele cronici rusești, se analizează eventualele raporturi dintre statul expansionist kieviean și teritoriul nord-bucovinean, unde trăia neamul horvaților.
Se trec în revistă migrațiile târzii (maghiarii, uzii, cumanii, pecenegii și cumanii)și măsura în care ele au avut impact și asupra spațiului studiat, ca și toponimele turcicedin acest areal, controversata origine și plasare geografică a berladnicilor și bolohovenilor.
Se menționează și patrimoniul toponimic și arheologic legat de tătari din spațiul bucovinean, inclusiv tezaurul inedit cu monede mongole de la Hliboca.
În perioada dinaintea formării Moldovei crește numărul fortificațiilor, în reg. Cernăuți existând peste 30 de astfel de horodiști. În jud. Suceava, marginal, se cunoaște cea de la Siret, de pe dealul Horodiștea, la care se mai adaugă unele din județul Botoșani.
Se analizează și procesul colonizărilor cu populație de dincolo de munți, constatat prin apariția satelor cu ceramică de tip Lunca-Dorohoi. După zeci de ani de cercetări de teren, autorul și-a creat o imagine reală asupra acestui fenomen de masă, subliniind – cel puțin pentru partea sudică bucovineană – inconsistența nivelului de locuire din sec. XI-XII, spre deosebire de reg. Cernăuți unde evoluția demografică este mare, culminând cu apariția unor așezări slave de caracter urban, menționate deja în letopisețe rusești (Vasiliv, Cucelmin, sau Onut). Tot ca deosebiri majore, în nord apar sanctuare, locuri de cult slave (Kulešovka, Rjavensk, Horbova – Păgânism și creștinism în Bucovina).
În Bucovina și „botezul descălecării” noului stat românesc Moldova, autorul emite și ipoteze inedite, analizând factorii de natură socială, economică, religioasă, la care se adaugă și cel al pandemiei europene de ciumă, care au dus la o puternică colonizare de la vest de munți. Se analizează și crearea Moldovei, inclusiv importanța descoperirilor din prima necropolă domnească, Bogdana – Rădăuți.
Cartea, scrisă într-un stil plăcut lecturării, are o bibliografie deosebit de bogată, mare parte din mediul istoriografic ruso-ucrainean, mai puțin accesibil nouă din cauza limbii. Așa cum ne avertizează autorul la început, studiul său nu are pretenția perfecțiunii. Dar dincolo de provocările adresate cercetărilor viitoare, lucrarea este exemplu demn de urmat de dăruire plenară în slujba cercetării. Realizarea de pionierat național și internațional a cunoscutului și prolificului istoric și arheolog bucovinean este una dintre sintezele care va rămâne ca piatră de temelie spre alte sinteze beneficiind de noi descoperiri, care se vor face în viitor. Până atunci însă, „Istoria Bucovinei”, dincolo de unele chestiuni cu totul minore, este cu siguranță o reușită de excepție.
Cercetător dr. V. BUTNARIU -Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, Iași