Mucenicii

Celor interesați de subtilități ale istoriei limbii române, dar nu numai lor, le prezentăm rezultate contemporane ale originalei suprapuneri de termeni și de semnificații pe care le constatăm în cazul numelui colăceilor împletiți, preparați în mod special pentru 9 martie, în raport cu denumirea sărbătorii religioase ortodoxe din aceeași zi. În numeroase dicționare ale limbii române găsim înfățișat doar stadiul final al unui proces de întrepătrundere: este consemnat substantivul mucenic ca nume pentru „martir din primele secole după Hristos”, apoi (la plural) „sărbătoarea creștină pentru pomenirea celor 40 de martiri creștini din Sevastia”; urmează sensul de „colăcel în formă de 8, uns cu miere și presărat cu miez de nucă pisată, preparat special pentru ziua de 9 martie”. Lucrările lexicografice cu profil complex, cum este și Dicționarul Academiei, ținând seama de cercetările de etnografie, fac însă distincția pe care o rezumăm în continuare. Mucenic, ca nume al preparatului din aluat la care ne-am referit anterior, având circulație mai ales în graiurile din sudul țării, este un cuvânt împrumutat din diferite limbi slave ce are la bază un termen cu semnificația „făină”. Acești măcenici (însemnând, originar, „făinoși”) erau prezenți în ritualurile de la începutul anului agrar prin care se invoca o recoltă bogată; de exemplu, erau puși în coarnele boilor când se ieșea la arat, erau îngropați sub brazdă etc.
Creștinismul a făcut să pătrundă în vocabularul limbii române un alt termen de origine slavă, al cărui sens fundamental este acela de „chin, tortură”, de la care s-a pornit pentru a-i numi pe martirii religiei creștine; cu această semnificație termenul mucenic este atestat în Psaltirea Șcheiană (secolul al XVI-lea), de un interes deosebit fiind faptul că în alte texte religioase termenului respectiv îi corespunde acela de munciți, adică „chinuiți, torturați”.
Apropierea fonetică dintre cuvintele numind cele două categorii de realități, ca și suprapunerea, în cursul anului, a vechiului ritual agrar cu celebrarea celor 40 de Mucenici din calendarul ortodox au dus la un transfer de semnificație în planul spiritualității: se fac 40 de colăcei, întru prăznuirea Sfinților Mucenici de la Sevastia Armeniei, martirizați în secolul IV după Hristos. Cea mai elocventă dovadă a unificării terminologice în acest sens o constituie faptul că preparatele din aluat la care ne-am referit se numesc, în Moldova, chiar sfințișori, corespondență lexicală care pune însă o problemă puțin mai complicată.
Așa cum am prezentat lucrurile și altă dată, pentru cei mai mulți dintre contemporani, termenul este doar un sinonim (moldovenesc) pentru mucenici, cu sensul de mai multe ori precizat anterior. Dar, după etnograful cleric Simeon Florea Marian, sfințișori se numeau, inițial, copturile în forma literei S care se puneau pe masa cu pomeni aflată în biserică la slujba de înmormântare și numai apoi cuvântul a intrat în seria termenilor numind preparatele tradiționale din aluat care se dau de pomană la „Moșii de păresimi” – un nume vechi popular al praznicului celor 40 de Mucenici (Înmormântarea la români, 1892, p. 381).
Numind, ca și mucenicii, un produs comercial de patiserie, sfințișor a încetat să mai fie un regionalism; îl găsim, de exemplu, în dicționarul bilingv, român-francez, de termeni religioși ortodocși, publicat anul trecut de profesoara Felicia Dumas, care l-a glosat prin „brioches en mémoire des saintes quarante martyrs”.
Însăși păstrarea, vie, a tradiției coacerii și împărțirii ca pomeni a mucenicilor sau sfințișorilor (prin Transilvania numiți chiar sfinți) are la bază o semnificativă corespondență: după cum observă etnologii (printre care I. Ghinoiu, în dicționarul intitulat Obiceiuri populare de peste an, 1997), ziua de 9 martie, prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici, marchează hotarul dintre iarnă și primăvară, despărțind zilele friguroase ale Babelor, de cele ce se anunță călduroase, ale Moșilor, ca o prefigurare a verii.
(Stelian DUMISTRĂCEL)