Călătoriile către Bucovina îmi prilejuiesc emoții anticipate și, totdeauna, bucurie sufletească. Beniuc exclama: „Aicea, printre ardeleni / Mă simt la mine-acasă”; de-ar fi să-l parafrazez, distihul se rostuiește de la sine: „Aici, printre bucovineni / Mă simt la mine acasă”. Cu atât mai mult mă scandalizează infectarea mirificului tărâm românesc cu mizeriile manelelor cretine. Miercuri la prânz, centrul orașului Gura Humorului era crunt agresat de difuzoarele amplasate în bazar, chiar lângă zidul Primăriei, care răgeau un text vulgar și tembel: „Patru dame / Toate mame / Mi-au mâncat toți banii, Doamne!”… și așa mai departe, vă închipuiți cum și ce, din prostie în inepție, și apoi iar în prostie.
Geaba eforturile edililor de a modela civilizat înfățișarea orașului, geaba curățenie stradală și spectaculoase pârtii de schi – e destul un par la un car de oale: rămâi cu gustul sălciu al subculturii agresive, care n-are decât să viețuiască acolo unde-i locul, în mahalaua bucureșteană ce a născut-o. Din păcate, iat-o spurcând taman buricul târgului bucovinean! Om fi liberi în liberă țară; tocmai de aceea nu văd de ce-aș fi osândit să-mi astup urechile și să traversez Gura Humorului înarmat cu căști insonorizante! S-ar putea ca vânzătorul de casete tâmpe să fi luat un țoi în plus și să fi dat din astă pricină volumul la maximum. Dar chiar nu se găsește nimeni să-i spună că eteru-i bun public și orașul dorește să-și asume, în toate cele, o altă ținută urbană decât Mandravela? Și în loc să întâlnim mai multe semne ale civilizației în centru și mai răruțe prin cele mărginimi, se-ntâmplă invers. O adevărată oază de bun gust, moderație în toate cele, amabilitate adevărată și nu de mucava, contrafăcută, am întâlnit dincolo de apa Moldovei, către Capul Câmpului, într-un așezământ căruia nici nu prea știu cum să-i zic. Nu-i tocmai pensiune (are doar patru camere pentru oaspeți), nici restaurant nu-i (fiind mai mult decât atât); probabil că de aceea tânăra pereche de manageri Boca i-au zis, simplu, „Acasă, în Bucovina” și-atât. Chiar că te simți ca acasă, iar tăpșanul din fața construcției tradiționale, din bârne bine cetluite, străjuit de molizi, cred că vara-i o minunăție…
Și pentru că am pomenit de mucava și de molizi: dincolo de Frasin, la Molid, peisajul este urâțit de ruinele fabricii de mucava, aflate prea la vedere și ornate cu inscripția necruțătoare „for sale”. După cum mi-a spus Eugen Chelariu (nepotul cărturarului Traian Chelariu), fostul director pe care revoluția l-a prins la cârma fabricii ce asigura 800 de locuri de muncă, istoria fostei întreprinderi este de-a dreptul impresionantă.
Când, în anii ’50, s-au epurat bibliotecile Moldovei, vagoanele cu cărți oropsite și condamnate erau trimise la Molid, unde se preschimbau în carton galben-cenușiu. Aici s-au topit milioane de cărți, vinovate sau nevinovate, nu numai în primii ani de după „eliberare”, ci chiar până după 1990. Tot ceea ce era considerat eroare editorială (ideologică, desigur) ajungea la Molid. După tipărirea unei ediții a Dicționarului Explicativ (DEX), „tovarășa” a considerat că unele dintre prezentările consacrate cutărui „cadru de partid”, tot de ea aprobate, nu-i mai sunt pe plac. Drept pentru care, pe rampa fabricii s-au descărcat vagoanele cu „maculatură” (în termenii serviciului de aprovizionare), strașnic păzite de militari, nu cumva să scape vreo filă de soarta ce-i fusese hărăzită: branț la bocanci.
Interesant este că, după 1990, aceeași făbricuță a topit și „omagiile” ceaușiste, și cărțile aruncat pe ferestrele sediilor de partid, ba chiar și portretele regulamentare cele cu ambele urechi la vedere. Complet apolitice, mașinăriile de la Molid au tocat cu egală osârdie și cărți pro, și cărți contra, dar mai ales opuri inocente. Înainte de a da faliment, fabrica producea hârtie pentru filtre, care se capsulau, prin cooperare, în alt județ. Actualul manager, dna Brândușa Popescu, îmi spune că, imediat după 1990, turcii au adus același tip de filtre, de patru ori mai ieftine. Și de patru ori mai proaste, dar cine să stea să verifice? Mai iute de picior, cei cu capsularea și-au procurat și instalația de produs hârtie, așa că fabrica de la Molid s-a închis. Mult mai simplu și mai ieftin ar fi fost să-și procure bucovinenii aparatul de capsulat – ar fi dat faliment ceilalți. Dar dacă nu s-a gândit nimeni…
