Dezvoltare

MTCT estimează o dublare a traficului rutier de mărfuri în intervalul 2000-2012

MTCT estimează o dublare a traficului rutier de mărfuri în intervalul 2000-2012
MTCT estimează o dublare a traficului rutier de mărfuri în intervalul 2000-2012

Traficul rutier de marfă pe drumurile naționale din România va continua să se dezvolte rapid, urmând să se dubleze, în 2012, comparativ cu anul 2000, potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT).
„Este preconizată o creștere rapidă a transportului rutier de marfă, în esență din două surse, respectiv transferul de la căile ferate și restructurarea economiei datorită aderării la UE. Se prognozează ca la nivelul anului 2012 pe drumurile naționale traficul se va dubla față de anul 2000”, apreciază reprezentanții MTCT.
Transportul rutier de marfă reprezintă 57% din transportul intern, iar volumul transporturilor internaționale prin România a crescut, în 2004, de peste trei ori față de nivelul înregistrat în anul 1990, potrivit instituției.
Estimările MTCT sunt incluse în nota de fundamentare a unei proiect de hotărâre de Guvern privind construcția unor platforme de inspecție rutieră pentru monitorizarea traficului, inspecția autovehiculelor și cântărirea vehiculelor de transport greu de mărfuri.
Instituția arată că autoritățile au majorat, pentru alinierea la normele europene, maselor maxime admise pe axe, iar vehiculele supraîncărcate, cu sarcini de peste 11,5 tone pe axă, determină circa 50% din degradările produse suprafeței de rulare a drumurilor.
În plus, MTCT remarcă tendința industriei constructoare de mașini de a produce vehicule de mare tonaj, a căror capacitate depășește, la încărcarea maximă, limitele maxime autorizate pentru circulația pe drumurile publice.
„Monitorizarea traficului pe rețeaua de drumuri naționale se desfășoară cu dificultate, având în vedere că amplasamentele de control existente sunt în număr redus, cu dimensiuni improprii și nu permit verificarea vehiculelor rutiere cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță în circulație pentru principalele fluxuri de transport rutier, așa cum acestea au evoluat în ultimii ani”, precizează instituția.
Ministerul propune construcția a 26 de platforme de inspecție rutieră, amplasate pe drumurile naționale.
Proiectul va fi finanțat din fonduri PHARE și, în completare, de către MTCT.
România are o rețea de drumuri naționale cu o lungime de 15.934 km, din care 228 km sunt autostrăzi, 5.873 km sunt drumuri naționale europene, 4.419 km sunt drumuri naționale principale și 5.414 km sunt drumuri naționale secundare.
Rețeaua de drumuri este administrată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Virgiliu Vlăescu: „Retrogradarea autostrăzii către Siret la rangul de drum expres reprezintă un atac la șansa României de a participa la reconstrucția Ucrainei”

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme