Ministerul Sănătății vrea abrogarea Ordinului privind informațiile exceptate de la comunicare la nivelul MS, aprobat în august, arătând că, în urma unei dezbateri publice, s-a constatat că unele aprecieri din actul normativ pot fi interpretate ca restrictive în contextul Legii 544/2001. Ordin nr. 964/2013 privind informațiile de interes public ce pot fi comunicate și informațiile exceptate de la comunicare, la nivelul Ministerului Sănătății, a fost aprobat în 6 august și publicat în Monitorul Oficial din 7 octombrie.Prin acest ordin au fost aprobate listele cu informațiilor de interes public comunicate din oficiu și, respectiv, la cerere, în baza Legea 544/2001.Totodată, a fost aprobată și o listă a informațiilor exceptate de la comunicare, „pentru respectarea principiului confidențialității”. Pe această listă au fost trecute, printre altele: rapoartele de control și audit; ordinele sau circularele cu caracter intern emise de ministrul Sănătății, care nu vizeaza aspecte financiare; notele de serviciu cu caracter intern; sesizările și documentele comisiei de disciplină; sesizările, reclamațiile, petițiile; corespondența cu organizațiile patronale și sindicale, asociațiile profesionale; corespondența cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare, precum și cu pacienții; conținutul dosarelor privind litigiile în care instituția este implicată și numele consilierilor juridici care susțin interesele Ministerului Sănătății; documentele a căror comunicare publică poate afecta principiul liberei concurențe sau care pot influența dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată; planul privind controalele tematice; statele de funcții și statele de plată; listele de inventariere a bunurilor; informațiile individuale privind sănătatea cetățenilor, deținute de către Ministerul Sănătății.Într-un proiect de Ordin supus joi dezbaterii publice, Ministerul Sănătății propune abrogarea Ordinului nr. 964/2013.În referatul de aprobare a proiectului de ordin se arată că, în urma dezbaterii publice desfășurate în 20 noiembrie, la care au participat reprezentanții APADOR – CH, s-a constatat faptul că unele aprecieri înscrise în Ordinul 964/2013 pot fi interpretate ca fiind restrictive în contextul prevederilor articolului 2, punctul b) din Legea 544/2001.”Menționăm că în timpul dezbaterii nu s-au putut delimita cu claritate aspectele privind conținutul listei cuprinzând documentele de interes public și a celei cuprinzând categoriile de documente de interes public, existând argumente și păreri pro și contra. Acest subiect urmează a fi aprofundat prin discuții cu partenerii de dialog, respectiv societatea civilă”, se menționează în referat.Potrivit aceluiași document, abrogarea a fost propusă având în vedere că nu s-a ajuns la un acord și un consens privind utilitatea și legalitatea celor menționate în Ordinul 964/2013.În același document se menționează că, în măsura în care problemele rămase în discuție vor fi clarificate, ar putea fi emis un alt act normativ, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.