Cea de-a treia și ultima etapă de redistribuire a personalului din unitățile sanitare reprofilate a început joi, iar în această fază personalul poate opta pentru 27.443 de posturi vacante, dintre care 4.827 pentru medici și 11.372 pentru asistenți, informează Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății a publicat, pe pagina de web – www.ms.ro – posturile vacante pentru care poate opta personalul din cele 67 unități sanitare, care nu a ales până în prezent.
Cea de-a treia etapă de redistribuire este și ultima. În această fază, personalul poate depune cerere pentru cele 27.443 de posturi rămase vacante la nivel național, dintre care 4.827 posturi de medici și 11.372 pentru asistenți medicali.
Procesul de redistribuire va fi realizat de către direcțiile de sănătate publică în perioada 28 – 29 aprilie.
Potrivit MS, în această ultimă etapă, participă cei care au optat direct (în principal medicii rezidenți care au posibilitatea să găsească posturi mai aproape de casă) sau cei care nu au putut fi redistribuiți în primele etape, din diverse motive.
După primele două etape de redistribuire au fost încheiate 2.761decizii de redistribuire. Dintre acestea, 376 sunt pentru medici. Suplimentar față de cei 2.761 angajați, sunt 396 persoane preluate în căminele pentru persoane vârstnice nou înființate și încă 212 care au avut alte opțiuni (sistem privat, cerere de pensionare etc), a precizat sursa citată.