Concursul de rezidențiat, programat pentru 20 noiembrie, se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara, în total fiind 2.998 de locuri și 812 de posturi, iar subiectele vor fi diferite de la o universitate la alta, informează, vineri, MS.
Ministerul Sănătății (MS) a stabilit condițiile în care se va desfășura anul acesta concursul de intrare în Rezidențiat, care va fi organizat în 20 noiembrie.
Una dintre noutățile acestui an este că examenul se va desfășura descentralizat, în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara.
Potrivit MS, în sesiunea din 2011, absolvenții universităților de medicină și farmacie vor putea concura pe un număr de 3.810 locuri și posturi, dintre care 2.998 de locuri și 812 de posturi.
Dintre cele 2.998 locuri în rezidențiat scoase la concurs, 2.600 sunt pentru medicină, 290 pentru medicină dentară și 108 pentru farmacie.
„Prin descentralizarea Rezidențiatului urmărim eficientizarea pregătirii în concurs. În premieră, subiectele de examen vor fi proprii pentru fiecare niversitate, dar bazate pe o tematică comună și respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislația în vigoare”, a declarat Ritli Ladislau, ministrul Sănătății.
El a mai subliniat că, anul acesta, Ministerul Sănătății va pune accent pe pregătirea medicilor în specialitățile deficitare, posturile scoase la concurs fiind, în principal, pentru medicina de urgență, ATI, neonatologie, oncologie, farmacie clinică, specialități unde nu există în prezent o acoperire suficientă cu personal calificat.
Înscrierile pentru rezidențiat se vor face până în 7 octombrie, la direcțiile de sănătate publică, sau la ministerele cu rețea proprie, după caz.
Concursul se va desfășura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.
„Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidențiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post”, precizează MS.
Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidați înscriși sau posturile pentru care candidații nu au obținut punctajul minim de promovare, nu se vor putea alege de alți candidați.
Toate amănutele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor și posturilor, precum și publicația de concurs au fost publicate, vineri, în revista de specialitate Viața Medicală și pe site-ul www.rezidențiat.info.