Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susțin că prescrierea rețetei electronice va putea fi implementată începând din 1 iulie, iar până la sfârșitul anului 2012 noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual, a informat, marți, Ministerul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, s-a întâlnit, marți cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la ședința Colegiului MS. Cu această ocazie, ministrul Vasile Cepoi a cerut conducerii CNAS să îi prezinte, în regim de urgență, o informare cu privire la implementarea sistemului de prescriere prin rețeta electronică, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Ministrul Sănătății s-a interesat și de avantajele pe care le aduce implementarea acestui sistem atât pentru medicii prescriptori și farmacii, cât și pentru pacienți.
De asemenea, Cepoi a cerut să știe exact care sunt dotările necesare cabinetelor medicilor prescriptori și farmaciilor pentru funcționarea sistemului.
Ministrul a solicitat strategia de informare a furnizorilor de servicii cu privire la utilizarea sistemului de prescriere a rețetei electronice și a cerut ca toate casele de asigurări de sănătate să fie implicate în acest proces.
Conform declarațiilor reprezentanților CNAS, sistemul de prescriere a rețetei electronice va putea fi implementat începând cu 1 iulie, iar până la sfârșitul anului noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual, a precizat Ministerul Sănătății în comunicatul citat.
Ministrul Sănătății anunța, marți dimineață, că punerea în funcțiune a rețetei electronice ar putea fi amânată dacă din discuțiile cu CNAS va reieși că ar putea fi probleme care ar compromite aplicația.
„Punerea în funcțiune a rețetei electronice ar putea fi amânată dacă discuțiile cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate scot la iveală probleme. Nu am vrea ca această idee să fie compromisă, întrucât ea este bună în esență”, a spus ministrul Sănătății.
Ministrul Vasile Cepoi a adăugat că semnalele din teritoriu privind implementarea rețetei electronice sunt contradictorii, de aceea va avea o discuție cu conducerea CNAS.
Softul pentru rețeta electronică este funcțional, fiind făcute demonstrații în acest sens, însă reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu știu să-l folosească și să dea acces medicilor de familie în sistem, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, fostul director al CNAS, Dorin Ionescu.
Potrivit lui Ionescu, medicii de familie ar fi putut accesa softul din 1 iunie, dacă reprezentanții CNAS le-ar fi permis accesul la acesta.
Și președintele Asociației Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, spunea că în 1 iunie nu erau făcute modificările la soft necesare pentru ca medicii să poată utiliza aplicația de eliberare a rețetei electronice.
Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor ar fi trebuit să intre în funcțiune, cu titlu experimental, în 1 iunie, noile rețete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice și să devină obligatorii din iulie.
Potrivit reprezentanților SIVECO, sistemul CNAS pentru rețeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de rețete pe zi, în condițiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de rețete.